Ploaia de stele, imposibil de văzut din cauza norilor

Redacția Ziarul de Bacău

• șase astronomi au bătut drumul pînă la Corbasca pentru a putea admira în toată splendoarea sa „ploaia de stele” de miercuri noaptea

Strădaniile celor aproximativ 30 de astronomi amatori, din care 17 au venit din Germania, Olanda și Belgia, aflați în tabăra de profil de la Dărmănești pentru a admira „ploaia de stele” de miercuri noaptea au fost „sabotate” de un adversar natural: norii. În aceste condiții, șase dintre aceștia s-au urcat în două mașini și au bătut drumul pînă la Corbasca, tocmai pentru a admira Perseidele în toată splendoarea lor. „Efortul nu a fost degeaba, pentru că la Corbasca cerul a fost senin și spctacolul a fost grandios. Dotați cu aparatură de ultimă generație, cei trei astronomi din străinătate au făcut chiar observații video și, în final, s-au declarat extrem de satisfăcuți. De altfel, toți cei 17 oaspeți din străinătate au fost foarte mulțumiți de ospitalitatea românilor, deși au catalogat România drept o țară exotică”, ne-a declarat Dan Mitruț, președintele filialei băcăuane a Societății Astronomice Române de Meteori (SARM), organizație care, de altfel, a pus pe picioare tabăra internațională de astronomie de la Dărmănești. Programată pentru perioada 9 – 15 august, acesta este cea de-a doua etapă a proiectului „Tineret Plus – Perseide 2004” finanțat de Autoritatea Națională de Tineret. Prima etapă s-a consumat între 25 iulie și 4 august în același loc și a îmbrăcat forma unei școli de vară de profil.

Cît privește „ploaia de meteori”, acesta este un fenomen astronomic ce are loc anual în cursul lunii august, dar, anul acesta, anvergura ei a fost mult mai mare ca de obicei, ceea ce a făcut-o extrem de interesantă pentru astronomii amatori, și nu numai. „Anul acesta am avut de a face cu un ritm de cădere al metorilor de circa 300 – 400 de meteori pe oră, în timp ce pentru 2005, de exemplu, estimările «vorbesc» de un ritm de cădere de aproximativ 120 – 200 de meteori pe oră”, a explicat Dan Mitruț. În altă ordine de idei, nici specialiștii de la Observatorul astronomic din Bacău nu au fost mai norocoși în ceea ce privește posibilitățile de observare a „ploii de stele”, în condițiile în care norii s-au încăpățînat să rămînă pe cerul Bacăului aproape toată noaptea. Oricum, interesul băcăuanilor pentru Perseide a fost practic nul, pe adresa Observatorului nevenind nici o solicitare pentru organizarea unor eventuale observații de specialitate. (Eduard CUCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.