Ciubuce și lansări de carte la „Zilele Ghimeșene”

• ploaia a stricat oarecum petrecerea ghimeșenilor • în ciuda temerilor de tot felul, atmosfera a fost foarte liniștită

Finalul de săptămînă a fost rezervat, la Ghimeș, zilelor comunei. O sărbătoare care, nu mai tîrziu de anul trecut, a stîrnit nostalgii imperialiste cîtorva oaspeți veniți de la Budapesta. În aceste condiții, am plecat spre Ghimeș cu ideea că ne putem aștepta la orice. Prima supriză ne-a oferit-o mama natură. Plecați pe soare de la Bacău, am fost întîmpinați la Ghimeș de o ploaie mocănească, care numai chef de petrecere în aer liber nu-ți făcea. În jurul orei 11.00, pe terenul de fotbal din sat, locul unde a fost stabilit „cartierul general” al „Zilelor Ghimeșene”, cîteva zeci de puști încercau să se adăpostească de ploaie sub una din copertinele montate pentru amatorii de bere care ar fi venit la festival. „Sîntem din Palanca, dar am venit la Ghimeș să participăm la turneul de fotbal”, îmi explică, în grabă, un pici bălai care își căuta din priviri antrenorul. Aproape involuntar îmi arunc ochii pe cele două cartoane aninate de poarta „stadionului” pe care era scris programul „zilelor”. Bineînțeles, bilingv. De pe cartonul scris în limba română am aflat că, ieri, ar fi trebuit să se desfășoare, pe lîngă turneul de fotbal rezervat copiilor, și întreceri de înot în canalul din sat, trasul de frînghie, dar și prinderea animalelor din alergare. Dacă concursul de înot părea a fi compromis de ploaie, îmi imaginam cum e să fugărești vreo potaie sau vreun godac prin noroiul care începuse să apară pe terenul de fotbal. Tot de pe afiș am aflat că sîmbătă, prima zi a festivalului de la Ghimeș, a fost rezervată unei lansări de carte a scriitoarei Maria Antal, urmată de diferite concerte de muzică ușoară.

Slujba de duminică, mai presus de orice

Ploaia nu a fost însă, singura motivație pentru lipsa ghimeșenilor de pe „stadion”. De confesiune romano-catolică, aceștia, dar și oaspeții veniți din Transilvania sau din Ungaria, au luat cu asalt bisericuța aflată pe aliniamentul fostei granițe dintre România și Imperiul austro-ungar. Sîcîitoare, ploaia nu a fost cîtuși de puțin un ipediment pentru mai bine de 100 de oameni să vină la slujba care s-a ținut în aer liber. În spatele lor, ruinele a două forturi de apărare a fostei granițe îți aminteau că, de fapt, biserica a fost construită pentru uzul grănicerilor imperiali. Ironie a sorții, la baza uneia dintre ruine a fost amenjat, acum, un WC. Pe de altă parte, biserica de la graniță a fost, nu mai departe de anul trecut, în centrul unei dispute cu iz naționalist. „Nostalgicii care încearcă să acrediteze ideea că, de fapt, Ghimeșul este pămînt unguresc, aduceau ca motivație biserica în cauză, care, susțin aceștia, construită pe vremea lui Rakotzi, ar dovedi că romano-catolicii ar fi fost primii locuitori din zonă. Părintele ortodox le-a explicat însă, că ideea nu stă deloc în picioare, atît timp cît o biserică care servește unei întregi comunități se construiește în mijlocul satului, nu la marginea lui”, ne-a declarat unul din consilierii locali din Ghimeș. Acum, zic unele voci confirmate și de preotul ortodox, unii ar dori să se organizeze un referendum prin care să se hotărască trecerea comunei Ghimeș în componența județului Harghita.

Ploaia a luat o mică pauză, motiv pentru care ne-am întors la „stadion”. Puștii din Palanca începuseră deja „lupta” pentru cîștigarea turneului de fotbal. La cîțiva pași distanță, sub una dintre copertinele de pe margine, unul din patronii de măsuță începea să prepare mici. 10.000 de lei micul sau, în maghiară, miccs-ul. Aceștia puteau fi asortați cu o bere de 15.000 de lei paharul sau chiar cu un tricou alb imprimat cu „Zilele Ghimeșului”, care costa 200.000 de lei. În ce ne privește, ne-am muțumit cu un ciubuc de 5.000 de lei și o turtă dulce. Nu de alta, dar parcă erau singurele produse ce aminteau de vechile iarmaroace românești. (Eduard CUCU)