Economcoop Bacău vrea în Biroul de Credit

Redacția Ziarul de Bacău

• acum, informațiile despre creditele mai mari de 200 de milioane de lei sînt raportate numai la Centrala Riscurilor Bancare

Cooperativa de credit Economcoop Bacău va intra în Biroul de Credit în cursul lunii septembrie. Președintele cooperativei, Stelian Bejan, ne-a informat că pentru acest pas se poartă deja negocieri. „Este un sistem de urmărire a mișcării creditelor pe piața bancară absolut necesar – a opinat Stelian Bejan. Evident, vrem să vedem care sînt condițiile pentru a intra în baza de date a acestui birou, dar mai mult ca sigur vom ajunge în acest sistem”. Biroul de Credit a fost creat ca un instrument de urmărire eficientă a modului în care cei care se împrumută la bănci se achită și de obligațiile contractuale de a restitui creditele. Biroul de Credite a intrat în funcțiune de la începutul acestei săptămîni și va monitoriza riscul de plată pe piața bancară. Biroul nu impune băncilor cui și cum să dea credite, ci le oferă informații despre debitori și, mai ales, despre cei rău-platnici.

Pînă acum, Economcoop Bacău raporta informații despre creditele mai mari de 200 de milioane de lei doar la Centrala Riscurilor Bancare – o structură specializată în colectarea, stocarea și centralizarea informațiilor privind expunerea fiecărei instituții din sistemul bancar românesc față de acei debitori care au beneficiat de credite sau angajamente al căror nivel cumulat depășește suma limită de raportare. În prezent, suma limită de raportare a fost stabilită la nivelul a 200 de milioane de lei.

Economcoop Bacău, Creditul Oneștean Onești și Lumina Podu Turcului sînt, în prezent, singurele cooperative de credit din județul Bacău. Reducerea numărului de cooperative s-a produs prin fuziune, alte 12 cooperative fiind obligate de condiții obiective să treacă sub umbrele mai mari și mai sigure. În urma fuzionării, Economcoop Bacău are puncte de lucru la fostele cooperative Semănătorul Secuieni, Valea Tazlăului Livezi, Orbic Buhuși, la fostul punct de casierie Racova al acesteia, la Plugarul Tescani și punctul de casierie al ei din Pîrjol și la Galbeni – Filipești. (Petru DONE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.