Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a amînat cu încă o săptămînă luarea unei decizii în privința președintelui Tribunalului Bacău. La ședința de ieri, convocată în regim extraordinar, ar fi trebuit să fie pusă în discuție propunerea ministrului Justiției, Cristian Diaconescu, de revocare din funcție a președintelui Tribunalului băcăuan și a altor doi conducători de instanțe din țară. Numai că membrii CSM nu au putut face acest lucru întrucît la dezbateri nu a fost prezent și Dumitru Pocovnicu, acesta fiind plecat în concediu în această perioadă. În plus, membrii CSM au mai invocat și o serie de vicii de procedură și au arătat că pînă și în condițiile în care magistratul băcăuan ar fi fost prezent la dezbateri, tot nu s-ar fi putut lua o decizie în privința propunerii ministrului Justiției. Asta întrucît raportul de la minister cu privire la verificările efectuate în Bacău de magistrații inspectori nu a ajuns pe masa membrilor CSM decît cu o zi înainte și nu a putut fi studiat. Cazul lui Dumitru Pocovnicu, președintele Tribunalului Bacău, va fi discutat în ședința Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de săptămîna viitoare, care se va întruni tot în regim extraordinar. Cristian Diaconescu a decis să propună revocarea din funcție a
președintelui Tribunalului Bacău, Dumitru Pocovnicu, „în urma concluziilor activității de control și evaluare din ultima perioadă”. De asemenea, și secretarul general al CSM, judecătorul Dan Lupașcu, a anunțat că CSM, instituția care are ca principală atribuție
promovarea, transferarea și sancționarea judecătorilor din
România, a decis la rîndul ei un control care să verifice modul în
care președintele Tribunalului băcăuan a gestionat activitatea profesională a judecătorilor de la Tribunalul Bacău. Toate aceste verificări efectuate de Ministerul Justiție și CSM vor fi puse în balanță cu lămuririle pe care le va da magistratul băcăuan la ședința de săptămîna viitoare, cînd se va decide dacă CSM va da curs propunerii de revocare din funcție înaintată de ministrul Justiției. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns