Profesorii băcăuani care au corectat tezele elevilor înscriși la Testarea națională și bacalaureat, dar și cei care doar au supravegheat în săli, și-au primit, în sfîrșit, banii. Săptămîna trecută, Inspectoratul Școlar Județean Bacău a primit de la Ministerul Educației și Cercetării sumele care nu fuseseră plătite cadrelor didactice, deși de la desfășurarea activităților au trecut mai bine de două luni. „Noi mai aveam de plătit restanțe la testarea națională în valoare de peste 10,5 miliarde de lei. Banii au ajuns săptămîna trecută la noi, iar în cele mai multe dintre centrele bugetare sumele au fost deja virate și au ajuns la profesori”, ne-a declarat Mircea Ciuhat, contabil la ISJ. După organizarea testării naționale, a bacalaureatului și a concursului de titularizare, Inspectoratul Școlar ar fi trebuit să plătească ceva mai mult de 18 miliarde de lei, din care doar opt miliarde au ajuns la destinatarii finali în timp util, restul sumelor fiind încasate cu o întîrziere considerabilă. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns