• acestea sînt împărțite de Casa de Pensii și au ajuns la toți medicii • pînă la sfîrșitul lunii, formularele vechi merg în paralel cu cele noi
Casa Județeană de Pensii (CJP) din Bacău a început, în sfîrșit, să distribuie noile formulare de concedii medicale. „Am primit 400 de tipizate și s-a trecut imediat la distribuirea lor. La început, ne-am confruntat cu un val de medici, care au venit să ridice actele, dar acum situația s-a liniștit. Mai avem circa 100 de formulare, dar zilele astea mașina va merge la București pentru a aduce un nou transport”, ne-a declarat Mariana Dumitriu, director executiv la CJP Bacău.
De la mijlocul acestei luni, modelul de formular pentru persoanele care întrerup munca din motive de sănătate s-a schimbat. Acesta se completează în trei exemplare, pe hîrtie autocopiantă. Primele două exemplare vor fi înmînate pacientului, iar al treilea va rămîne la medicul care îl eliberează. „Vechile formulare de concediu medical, pe care unii medici le mai au în stoc, vor merge în paralel cu acestea noi pînă la sfîrșitul lunii”, a mai spus Mariana Dumitriu.
Pînă acum, formularele de concedii medicale erau ridicate de medici de la Direcția de Sănătate Publică (DSP).
Casa de Pensii a primit de la Direcție și lista cu medicii care au drept să emită concedii medicale. Este vorba, în total, de 605 doctori. Pentru început, formularele au fost date spitalelor, acolo unde este mai mare nevoie de aceste acte, dată fiind adresabilitatea mare. Pentru un carnet de concedii medicale cu 50 de foi, medicii vor scoate din buzunar 47.500 de lei.
Medicii vor fi verificați asupra modului în care eliberează concediile medicale de CJP Bacău, dar nu numai. „Controlul modului de
acordare a concediilor medicale și a eliberării certificatelor de
concediu medical se realizează de către echipe mixte, formate din
medici din cadrul Serviciului medical de la Casa de Sănătate, de la DSP și medicii experți ai asigurărilor sociale de la Casa de Pensii”, a precizat directorul CJP Bacău.
Noile formulare de concedii medicale au pus capăt crizei existente pe parcursul acestui an, cînd mulți bolnavi nu aveau certificatul de concediu în baza căruia patronul trebuia să îi plătească pe perioada de spitalizare. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns