AVAS apără politica socială aplicată de PSD în cazul Rafo

Redacția Ziarul de Bacău

Preluarea la datoria publică a nu mai puțin de 17.000 de miliarde de lei în contul societății Rafo Onești este considerată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului – AVAS „un proces normal, asociat privatizării fiecărei societăți comerciale, în special a celor cu probleme economice și financiare deosebite”.

Președintele AVAS, Mircea Ursache, susține că Rafo, ca și Societatea Națională Tutunul Românesc (SNTR) – a cărei datorie preluată la stat a fost de 11.000 de miliarde de lei – reprezintă agenți economici care, pe lîngă ponderea importantă în economia națională, au și un impact social major. Președintele AVAS susține – într-un comunicat de presă – că Rafo Onești furnizează locuri de muncă pentru mai multe mii de oameni într-o zonă monoindustrială, cu o rată a șomajului deosebit de ridicată și furnizează o mare parte din taxele și impozitele încasate la nivel local. Ursache i-a dat astfel, o repică președintelui Partidului Democrat, Traian Băsescu, cel care a acuzat preluarea datoriilor celor două societăți la bugetul statului. El susține că ștergerea și conversia datoriilor istorice, precum și eșalonarea acestora reprezintă un proces normal, reglementat de legislația în vigoare și are ca scop creșterea atractivității la privatizare a unor societăți a căror situație economică și financiară defavorabilă descurajează toți potențialii investitori. „Fără această măsură, astfel de societăți, în special coloși industriali, cu impact social și economic major nu ar avea nici o șansă să reziste pe piață, iar datoriile – neșterse – ar fi rămas ceea ce sînt de fapt, bani pe hîrtie, surse iluzorii de venit la bugetul statului. Nu ar fi existat posibilitatea recuperării lor” – a spus Mircea Ursache.

Președintele AVAS a omis, astfel, că Rafo Onești este deja o societate privatizată încă din 2001, al cărei acționar principal este compania Balkan Petroleum, cu 48,9% din capitalul social. Statul are și el, acum, acțiuni la Rafo, după ce a convertit în acțiuni o parte din datoriile la bugetul de stat al societății. Tot statul – prin AVAS – s-a opus în luna iulie la fuziunea dintre Rafo și Carom Onești, prin care omul de afaceri Ovidiu Tender (acționar majoritar la Carom) propunea preluarea rafinăriei într-un holding și revigorarea societăților din componența lui. Mihai Ursache a anunțat refuzul AVAS fără a preciza și motivele lui. Rafo este principalul agent economic al zonei Onești și al zonei Moldova, fiind una dintre cele cinci mari rafinării ale României. În zona Onești, șomajul a ajuns la nivelul lunii iunie, la 4,6% și reprezintă cea mai mare pondere în cadrul acestui fenomen social la nivel de județ – 12,8%, după municipiul Bacău. (Petru DONE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.