EDITORIAL Made in Romania

Eduard ADAM

Trîmbițăm în fața tuturor celor care-s dispuși să ne-asculte că vrem să devenim europeni, să trăim și noi la fel ca occidentalii. Ne arătăm dispuși și la sacrificii pentru a scăpa de mocirla în care ne zbatem de decenii bune. Însă mentalitatea păguboasă ne trage înapoi. Avem în sînge spiritul acela balcanic, care, fie că vrem să recunoaștem, fie că nu, nu ne lasă să facem nici măcar jumătate de pas înainte. Tot ce iese de pe mîna noastră se vede de la o poștă că-i „made in Romania”. Cel mai bun exemplu că tot ce facem e de fațadă a fost vizita lui Ion Iliescu. Președintele a venit la Bacău în vizită de lucru. Povești! A fost dirijat doar acolo unde oamenii au făcut frumos. Bătrînii naivi s-au înghesuit să-i umple buzunarele cu plîngeri. La un moment dat, o bătrînică l-a întrebat pe președinte dacă-i primește scrisoarea și dacă o poate ajuta. „Primesc orice”, i-a replicat Iliescu, iar afirmația sa a sunat ceva de genul „primesc petiții, dar asta nu înseamnă că le și rezolv”. Doar buimăceala de pe chipul băbuței l-a făcut pe Ion Iliescu să revină și să încerce să dreagă busuiocul. E unul dintre exemplele la îndemînă. Însă sînt și alte subiecte în care cei în drept au preferat să tacă și să nu ducă lucrurile la bun sfîrșit, doar ca să nu deranjeze pe nimeni. Nu pot să nu menționez aici cazul directorilor incompatibili din județ. Prefectul Radu Cătălin Mardare le-a promis gazetarilor că va solicita, cel mai tîrziu la începutul acestei săptămîni, la Agenția Națională a Funcționarilor Publici date despre care director e incompatibil, și care nu. Lucrurile au rămas în aer, chiar dacă demersul avea menirea de a limpezi o problemă de interes pentru comunitate. Și exemplele pot continua.

Cînd tot ce faci e în dorul lelii, n-ai cum să te aștepți ca cei din jur, și mă refer aici la străini în special, să te vadă altfel decît cum ești în realitate. Iar la noi, la români, apele-s tulburi pentru că noi le vrem astfel. Încă nu ne-am convins că făcînd totul în bătaie de joc ne facem rău singuri. Că tot noi o să ajungem într-o bună zi, la coada lumii – apropo, sîntem chiar mai aproape decît credem – și o să ne batem cu pumnii în cap pentru hăul care ne desparte de restul lumii. Străinii nu vor face niciodată munca în locul nostru. Ei doar ne arată drumul, dar noi călcăm mereu alături. E ca-n zicala cu datul de la Dumnezeu și cu băgatul în traistă. Străinii ne-au spus ce să facem, dar noi refuzăm să ne conformăm. Sau dacă facem ceva, acel lucru iese prost. Muncitorii care lucrau ieri la calea ferată de la Gherăiești ascultau cu urechea pe șină. Șoferii îi înjurau, iar ei răspundeau „ce vrei, dom’le, așa-i în democrație!” N-aveau semafoare pentru fluidizarea traficului, dar nici nu le păsa că șirurile de mașini care așteptau erau interminabile. Dar unde mai pui că astă iarnă, pe o ninsoare abundentă, noaptea, un nene de la Spații Verzi dădea cu măturoiul de mare zor pe Podul de la Narcisa. Dau geamul mașinii jos, îi spun să plece că face muncă în zadar, dar îmi răspunde că așa i-a dictat șeful. Pe cine intersa de eficacitate?!

N-o să mai caut exemple pentru a demonstra „calitatea” a tot ceea ce facem noi. Sînt convins că fiecare dintre dumneavoastră ați văzut, probabil, mult mai multe de genul acesta. Poate atît de multe, încît nefirescul a ajuns să vi se pară ceva normal. Din acest motiv unii nici nu mai reclamă. Dacă vor s-o facă, le spune altcineva că a trăit una și mai gogonată. Sau, dacă cineva mai are tăria să spună ce are pe suflet, nu-l ascultă nimeni. Sau o face, dar ca-n România.