Stația de cale ferată Ciceu se va numi Siculeni

Redacția Ziarul de Bacău

• reorganizarea comunei Siculeni (Harghita) impune și noua denumire a stației, aflată pe teritoriul ei, deși stația Ciceu are o încărcătură istorică importantă

Pe plăcuțele indicatoare de rută de pe trenurile de călători care vor tranzita stațiile de cale ferată ale județului Bacău va apare, pînă la sfîrșitul acestui an, denumirea Siculeni. Aceasta va înlocui numele stației Ciceu, cunoscută de călători de la începutul anilor ’50 cînd a fost impusă prin reorganizările teritoriale de atunci, dar care are o tradiție de aproape 120 de ani în istoria căilor ferate române. Legătura dintre Moldova și Ardeal pe calea ferată Adjud – Onești – Tîrgu Ocna – Ghimeș se va face, deci, prin nodul CFR de la Siculeni. „Noua denumire – am aflat de la secretarul primăriei din Siculeni, județul Harghita, Blaga Beni – se impune după recenta reorganizare teritorială prin care satul Ciceu a trecut în componența comunei Siculeni. Gara nu mai are nimic de a face cu fosta comună și, oricum, se află mult mai aproape de centrul satului Siculeni. Pentru schimbarea denumirii s-au făcut demersurile necesare. Acum așteptăm să apară hotărîrea de guvern și noul mers al trenurilor, cu noua denumire a gării”. Noile autorități din Siculeni au găsit, așadar, un bun prilej pentru a-și face cunoscută comuna, pentru că prin stația Ciceu trec zilnic zeci de trenuri de călători și mărfare.

Legătura dintre Ardeal și Moldova prin Pasul Ghimeș a fost gîndită în 1814, cînd la București s-a încheiat Convenția privind joncțiunile de cale ferată între România și Austro-Ungaria. Ambele state au recunoscut că trecerea căii ferate era necesară și prin Pasul Ghimeș Palanca de pe Valea Trotușului, în alternativă cu Pasul Oituz – Brețcu. În 1887, guvernul de la Budapesta a acordat concesiunea unei societăți anonime pentru construcția căii ferate Vînători – Odorhei – Miercurea Ciuc – Ghimeș, iar comitatele Ciucului și Odorheiului s-au oferit imediat să participe cu fonduri la construcția liniei. Scopul era legarea liniilor secuiești la Ghimeș cu căile ferate române, pentru a deschide Germaniei și Austro-Ungariei accesul la porturile dunărene Galați și Brăila. Legea pentru finanțarea construirii căii ferate a fost votată la Budapesta în 1895, iar în primăvara anului 1897 a fost deja inaugurată linia ferată Sfîntu Gheorghe – Ciceu – Ghimeș. În același an se dechide și calea ferată Miercurea Ciuc – Ciceu – Ghimeș. Dar legătura căii ferate Ciceu – Ghimeș s-a făcut doar în 1899 cu Ghimeș – Comănești, din cauza tunelelor de la Salina și Goioasa.

Nodul de cale ferată Ciceu are, deci, și o încărcătură istorică importantă. Însă, vorba secretarului primăriei din Siculeni: „Într-un an electoral se poate întîmpla orice”. (Petru DONE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.