Creștinii serbează astăzi Nașterea Maicii Domnului

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, numită în popor și Sîntă Maria mică, se serbează la 8 septembrie și reprezintă una dintre cele patru mari sărbători închinate Maicii Domnului, alături de Intrarea în biserică a Maicii Domnului, Bunavestire și Adormirea Maicii Domnului. Această sărbătoare este încă unul din semnele evlaviei creștine față de Fecioara Maria și, conform anului bisericesc care începe la 1 septembrie și se încheie la 31 august, este prima sărbătoare din acest an.

Nașterea Maicii Domnului există și la creștinii răsăriteni separați de Biserica ortodoxă după Sinodul IV Ecumenic, adică la copții egipteni (care o sărbătoresc la 9 mai) și la iacobiții sirieni. Avînd în vedere că aceștia n-au împrumutat mai nimic de la ortodocși după despărțirea lor de Biserica Ecumenică, înseamnă că sărbătoarea respectivă era deja în uz și la ei înainte de această despărțire. Începutul ei se află undeva în secolul al V-lea, între Sinodul III ecumenic (431) și Sinodul IV ecumenic. Ca și sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 august), la origine a fost aniversarea anuală a sfințirii unei biserici din Ierusalim. Acest lăcaș, închinat Sfintei Fecioare, a fost zidit între anii 430-480, pe locul unde, după tradiție, fusese casa sfinților Ioachim și Ana, părinții Sfintei Fecioare. În Apus, sărbătoarea a fost introdusă de papa Serghie I (687-701) sub influența Constantinopoului. În sec. VI, Sf. Roman Melodul a compus pentru această sărbătoare Condacul și Icosul rămase pînă acum în rînduiala slujbei zilei în Mineiul ortodox. La începutul secolului VIII (715), Sf. Andrei Criteanul a scris în cinstea ei patru predici și un canon, care se cîntă la Utrenia acestei sărbători. În Apus, ea s-a generalizat însă mult mai tîrziu (secolele IX-X). A doua zi după Nașterea Maicii Domnului, adică pe 9 septembrie, creștinii sărbătoresc Soborul (pomenirea) Sfinților Ioachim și Ana, părinții Născătoarei de Dumnezeu. (Constantin GHERASIM)