Pina la sfirsitul acestei luni, proprietarii de cabaline din judet trebuie sa isi microcipeze caii din batatura. Initial, termenul final era 1 iulie, dar acesta a fost prelungit cu inca o luna. Practic, detinatorii de animale nu au voie sa-si scoata animalul din curte, conform legislatiei in vigoare, daca nu are pasaport. Aceste documente pot fi ridicate de la Unitatea pentru Ameliorare si Reproductie in Zootehnie (UARZ), insa, abia dupa ce s-a finalizat identificarea tuturor cailor din judet cu microcipuri agreate de Uniunea Europeana. „Noi am realizat microciparea la mai bine de 80 la suta dintre caii din judet. Cel mai greu ne-a fost sa-i convingem pe romii din zona Onestiului, respectiv, Rotunda si Radeana, pe cei din Moinesti si cei de la Buhusi. Am intervenit cu politia pentru a face aceasta manopera”, a declarat Constantin Viziteu, directorul UARZ Bacau.
Potrivit legislatiei privind identificarea efectivelor de animale, fiecare animal trebuie sa aiba implantat sub piele, in partea laterala a gitului, un cip cu un numar de identificare. Pe baza respectivului numar se elibereaza un pasaport, document in lipsa caruia caii nu pot fi comercializati. Se doreste ca, prin aceasta modalitate, sa fie monitorizate bolile acestor animale. Procesul de identificare a cailor a inceput inca din 2003. Ciparea este gratuita, un cip costind aproximativ 25 de lei, iar aceste cheltuieli sint suportate de Ministerul Agriculturii. Proprietarul trebuie sa suporte doar manopera acestei operatiuni.
Lasă un răspuns