DEȘTUL PE RANĂ Daea pădurilor

Scriam cu ceva timp în urmă că Guvernul României fură ca în codru din pădurile ce se cuvin de drept cetățenilor pe care îi păstorește. Prin Legea nr.120/2004 pentru modificarea și completarea Ordonanței nr.96/1998 privind reglementarea regimului silvic și administrarea domeniului public, guvernul trage spuză pe turtoiul propriu, suflînd spelba în ochii persoanei fizice deținătoare virtuală de suprafețe forestiere, în sensul că s-au stabilit o serie de obligații greu de suportat de badea Ion, care va renunța la pădure, dacă nu cumva o va tăia ras. Primul articol din legea invocată stabilește că pădurea este avuție de interes național, cu toate că art.44(2) din Constituția României prevede că proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.

Mai proaspătul „om al pădurilor” Petre Daea, ministrul agriculturii, pădurii și dezvoltării rurale, acolitul soției Bombonelului național, mai izbește și el în amărăștenii de țărani cu pretenții la fond forestier. Astfel, prin Ordinul nr.547/2004, onoratul prim agricultor stabilește suprafețele din fondul forestier național exceptate de la reconstituirea dreptului de proprietate, pe vechile amplasamente. Sau cum zice d-l Ion Iliescu după 1990, „dă-te tu la o parte, să mă așez eu”. Bineînțeles că nea Nelu se referea la adversarii politici care îl invitau la „pensie politică”.

Forestierul național acționează ca la umbra deasă a pădurilor de furat, pentru că actul normativ în discuție este motivat cu prevederile art.24 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente a terenurilor forestiere.

Cetățeanul îndreptățit la primirea unei suprafețe forestiere, plesnit de excepția d-lui ministru, trebuie să ghicească care din cele 7 excepții l-a lovit în moalele capului.

Șeful național al pădurarilor se folosește de regula omisiunii, deoarece în Monitorul Oficial nr.731/2004 nu sînt publicate și anexele la actul normativ, să știe și cetățeanul dacă parcela lui face obiectul excepției, sau slujbașul cu pălărie verde de la județe îi face greutăți, așa, să simtă și el că trăiește.

Gîndirea de factură forestieră se termină în șfichi de bici, cu precizarea din art.4(2) precum că anexele 1-7 se pun la dispoziție instituțiilor sau persoanelor care dovedesc un interes legitim.

După cum se observă de la o poștă, Ordinul a fost însăilat chiar de către forestieri, care pun semnul egalității între instituții și persoane fizice, logic fiind „instituții și persoane fizice”.

Același ministru semnează și Ordinul nr.512/2004 privind aprobarea efectivelor optime pentru principalele specii de vînat din România, din care aflăm că pe raza județului Bacău trăiesc doar 43 de rîși.

Avea dreptate șeful statului cînd afirma că România se află în faza capitalismului de cumetrie.

Cu asemenea miniștri, la astfel de acte normative, dacă n-ar fi tragic, ar fi de tot rîsu’ (dar nu animalul de pădure).

În popor, în astfel de situații hilare și fără ieșire, se folosește zicala: „asta e trupa, cu ea defilăm”. Da, dar ce facem cînd onor miniștri-trupeții-rude dau cu stîngu’ în dreptu’? (Hary CERNEȚ)