Cu o săptămînă înainte de a suna clopoțelul care adună în bănci elevii, cele mai multe dintre școlile din județul Bacău sînt încă departe de a fi terminat pregătirile pentru începerea anului școlar. Un raid efectuat ieri dimineață la cîteva din școlile din localitățile din mediul rural arată că acolo unde oamenii sînt gospodari și pregătirile sînt pe sfîrșite, iar în localitățile în care sărăcia face casă bună cu lenea, școlile mai au mult pînă să-și deschidă porțile în cele mai bune condiții. Dar, dincolo de văruitul și vopsitul pereților, care s-a făcut în funcție de posibilitățile fiecărei localități, toate școlile de la țară suferă de aceiași problemă, veche de zeci de ani: alimentarea cu apă și grupurile sanitare.
Rezolvarea problemelor stringente cu care se contruntă școlile pare să fie o minge de baschet care se pasează de la o instituție la alta, iar finalizarea este de fiecare dată amînată. De ani de zile, reprezentanții de la Direcția de Sănătate Publică Bacău transformă începutul lunii septembrie într-o adevărată campanie de îmbunătățire a imaginii instituției, amenințînd de fiecare dată cînd au prilejul că școlile care nu îndeplinesc condițiile minime vor rămîne închise. Povestea se tot repetă, dar, ca în telenovelele ieftine, finalul este tot timpul același: școlile, fie că nu au apă, grupurile sanitare sînt mizarabile sau nu au autorizații, își deschid porțile și primesc cu brațale deschise sute sau mii de copii.
Și Inspectoratul Școlar Județean Bacău, instituție care se ocupă de problemele învățămîntului, a găsit o soluție să paseze mingea mai departe. Școlile, ca personalități juridice, sînt doar beneficiare, pentru că de problema curățeniei și dotărilor se ocupă administrațiile locale. Educatorii, învățătorii, profesorii, directorii sau inspectorii, toți vor ca școlile să arate ca din revistă, dar lucrurile nu sînt bune decît dacă totul cade din undeva din cer.
Și primarii localităților, cei pe umerii cărora a căzut și întreținerea școlilor, au o placă veche de cînd lumea cu care răspund cînd sînt întrebați de rezolvări pentru o problemă sau alta: „nu sînt bani, nu avem ce face”. Unii nu se gîndesc decît cum să mai tragă un ban spre buzunarul lor și să angajeze cine știe ce firmă care le lasă un comision pentru că a prins lucrarea. Așa că gospodarii au uitat că nu firmele sînt importanete, ci materialele, varul, vopseaua sau cimentul, și că salariile femeilor de servicu sau al muncitorilor din școli trebuie și ele justificate, măcar trei luni pe an.
Cum mingea se tot pasează între cele trei instituții fără ca cineva să ia decizia de a rezolva definitiv problema, unele din școlile din județ au ajuns să arate ca în urmă cu 50 de ani, iar elevii de la începutul mileniului trei să învețe în aceleași condiții cu bunicii lor. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns