Încep testările la Facultatea de Educație Fizică și Sport

Redacția Ziarul de Bacău

Nu mai puțin de 90 de tineri s-au arătat dornici să urmeze cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport în vederea înscrierii în anul universitar 2004-2005. Între aceștia, 77 s-au orientat spre un loc cu taxă la specializarea Educație Fizică și Sport, iar 13 și-au îndreptat dosarele spre specializarea Kinetoterapie. Înscrierile pentru sesiunea de toamnă s-au încheiat ieri după-amiază. „Sînt suficienți candidați. Se putea și mai bine, dar sperăm să intrăm în noul an cu aproximativ 250 de studenți în anul I la Educație Fizică și Sport, și aproape o sută la kinetoterapie”, ne-a declarat conf. univ. dr. Gloria Rață, decanul Facultății de Educație Fizică și Sport.

Mulțumiți sînt și cei de la Kinetoterapie care vor organiza admitere, lucru ce nu s-a întîmplat anul trecut, cînd n-a existat sesiune de toamnă. Primii care vor intra în focuri vor fi cei 13 înscriși la specializarea Kintetorapie. „Cei 13 înscriși pentru specializarea kinetoterapie vor susține mîine (astăzi, n.n.) probele motrice, iar mîine vor da testul scris la biologie”, ne-a declarat conf. univ. dr. Doina Mîrza, șefa catedrei de kinetoterapie. Cei de la Educație Fizică și Sport vor trece astăzi prin cabinetul medical în vederea vizitei obligatorii, după care, „mîine, la ora 9.00, se vor prezenta la Sala de Atletism în vederea susținerii probelor motrice”, după cum ne-a declarat decanul facultății. În cazul în care vor fi admiși, studenții vor trebuie să achite, pentru un an de studiu, suma de 450 euro. (Constantin GHERASIM)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.