Firma băcăuană” Prazalti Com” SRL, protagonista unui accident de muncă în urma căruia un muncitor și-a fracturat săptămîna trecută ambele călcîie, este pasibilă de amendă, deoarece nu a anunțat în termenul legal evenimentul către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM). În cursul zilei de 9 septembrie, Mihai Cavaleru, de 34 de ani, de profesie mecanic, a căzut de pe schela unde lucra pentru unitatea amintită și s-a accidentat, fiind transportat imediat la spital chiar cu mașina firmei. Interesant a fost însă faptul că ITM nu știa nimic despre accident nici măcar în ziua următoare, luînd atitudine abia ieri. „Nu am fost anunțați de această situație în cele circa 48 de ore prevăzute de lege, de aceea abia acum am trimis la fața locului un inspector pentru a stabili, în funcție de gravitatea accidentului, dacă ancheta va fi realizată de noi sau de unitate”, ne-a declarat Constantin Mandache, șeful compartimentului de Sănătate și Securitate în Muncă din cadrul ITM Bacău.
Pentru că n-a comunicat la timp accidentul, firma „Prazalti Com” este pasibilă de o sancțiune cuprinsă între 20 și 40 de milioane de lei. Întrebat despre motivul necomunicării, directorul societății, Ioan Pănică, a precizat doar că „am fost cam ocupat pe 10 septembrie, iar în week-end ITM-ul nu a lucrat. Asta e!”. (Alin LEANCĂ)
Lasă un răspuns