• pentru a-și rezolva cazul, băcăuanul este hotărît să apeleze la forul european de handbal
Pînă anul trecut, Marius Bondar a fost component și căpitan al echipei de handbal juniori de la CSȘ Bacău, cu care a ieșit campion național. Deloc nesemnificativ este și că Bondar e căpitanul echipei naționale de handbal juniori a României. În vara lui 2003 a semnat un contract pe 5 ani cu Fibrexnylon Săvinești, campioana de seniori de atunci a României, precum și cu patronul echipei, Petru Paleu. Ceea ce înseamnă că handbalistul băcăuan s-a transferat la Fibrex. Între timp, Petru Paleu a plecat de la echipă (n.r., Fibrexnylon nu mai există) și i-a dat lui Marius „dezlegare”, adică un act adițional, datat 30 iunie 2004, prin care jucătorul este liber de contract. Cam în același timp s-a constituit și echipa Handbal Club Municipal Piatra Neamț, care a luat locul Fibrex-ului în liga națională masculină de handbal. „S-au făcut șmecherii la noul club, pe acte apărînd și semnătura mea, pe care nu o recunosc și astfel m-am trezit în lotul HCM. Am vrut să semnez contract cu Poli Iași dar de la HCM Piatra Neamț mi s-a spus că nu am cum pentru că sînt sub contract cu ei. Nu am nici un contract cu ei. Este alt club și eu nu am semnat nimic. Din păcate, nici HCM și nici Federația Română de Handbal nu mă lasă să joc la Iași, cu toate că am toate actele necesare. Și acum mă «judec» cu ei”, spune Bondar.
Memorii peste memorii la federație, dar degeaba
Întrecerile noului sezon intern au început iar Bondar se pregătește cu Poli Iași, fără a avea însă drept de joc. „Am trimis șapte sau opt memorii la federație dar nu am primit nici un răspuns. Sînt tratat cu indiferență. Sînt om de lot național și nu se ține cont că am o medie de 11 goluri pe meci. Cu cei de la Piatra Neamț nu am ce discuta. Au mai fost în situația mea alți doi jucători la Piatra, Ciubotariu și Mamina, dar în cazurile lor s-a putut rezolva. Li s-au redus contractele de la trei sau doi ani la unul și toată lumea a fost mulțumită. La mine, văd că nu se poate. În caz că tot nu voi primi aprobare să joc, voi trimite memoriu și la Federația Europeană de Handbal și cred că mi se va face dreptate. Dacă va fi nevoie voi sta un an pe tușă. Acum sînt la Poli Iași, mă antrenez cu ei și sînt plătit, chit că nu joc”, precizează Marius.
Într-adevăr, este cel puțin ciudat că federația rămîne insensibilă într-un asemenea caz, mai ales că este vorba de căpitanul echipei naționale de juniori. Pe de altă parte, dacă nu se poate și nu se poate, pentru Marius Bondar mai există o variantă, schimbarea cetățeniei și semnarea unui contract cu o echipă din vest. Ăia abia așteaptă. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns