La Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean au ajuns în stare gravă două persoane care au încercat să își pună capăt zilelelor. Dorin Pugineanu, de 33 de ani, din Hemeiuși, a încercat să își taie venele și să se otrăvească cu grîușor pentru șoareci. „Pacientul a fost adus cu Salvarea. Avea pielea crestată în dreptul venelor de la mîini și a declarat că a luat și otravă pentru șoareci. A fost internat, dar a fugit din spital”, ne-a declarat Liliana Petrescu, medic specialist la Urgențe. Imediat după ce i s-au făcut unele investigații, bărbatul a fost dus la secția Medicală, de unde după cîteva ore a dispărut. „Analizele i-au ieșit bune și nu era în pericol. L-am internat și apoi a fugit. L-am căutat cu paznicii prin spital, am anunțat poliția și conducerea spitalului”, ne-a spus și Otilia Marin, medic internist.
Tot la Urgențe a ajuns și o femeie din Vatra Dornei, care a luat Extraveral în exces. Femeia, de 31 de ani, le-a spus medicilor că a luat un tub de pastile pentru a-și pune capă zilelor. „Ambilor pacienți li s-au făcut spălături gastrice, perfuzii cu Calciu, Hemisuccinat și glucoză. Femeia a cerut să fie externată la cerere sub semnătură”, a precizat doctorița Petrescu. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns