„Criterion”, o revistă concepută exclusiv de liceenii oneșteni

Redacția Ziarul de Bacău

„Tratat împotriva speciei”, „Despre gloria narcisismului”, „Desculț la porțile demenței”, sînt cîteva dintre titlurile sumarului generos al revistei „Criterion”. Publicația, prin definiție una de opinie și cultură, poartă semnătura exclusivă a tinerilor învățăcei de la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” din Onești. Fără a se sfii de vîrsta marilor întrebări existențiale, colectivul redacțional a reușit să adune, în cele 12 pagini ale revistei, eseuri, poezii și meditații ce conferă publicației un caracter insolit de autentic urmaș al „Criterion”-ului interbelic în care semnau condeie ce aveau să devină peste timp personalități ale culturii românești. „Fragmentele” semnate de tineri, deocamdată anonimi, precum Bogdan Niță, Andra Maria Albotă, Florina Crețu, Alecsandru Pătrașcu, reprezintă un semn clar că liceenii oneșteni se descurcă bine la capitolul meditație. Parcă mult mai bine decît confrații băcăuani, pe care nu-i prea mai zărești întrecîndu-se în lupte literare. Racordați la dilemele existențiale ale tinerilor de peste ocean, condeierii de la „Dimitrie Cantemir” se aruncă cu dezinvoltură în probleme grele de filosofie. Și raportîndu-se la cine oare, dacă nu la celebrul filosof german Frederich Nietzsche. Așa ceva face și Roxana Dreptu care explică, așa cum știe ea mai bine, pe „Dumnezeu în viziunea lui Nietzsche”. De altfel, plecînd de la formatul revistei și trecînd prin fotografiile ce punctează alb-negru paginile publicației ajunsă la al doilea număr, cuprinsul se recomandă de la sine și atrage atenția asupra Colegiului Național „Dimitrie Cantemir”. Acolo unde, cu bani puțini, se face cultură. (Constantin GHERASIM)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.