Elisabeta Lipă conduce la fel cum vîslește

Redacția Ziarul de Bacău

• multipla campioană olimpică a fost atenționată ieri de polițiștii băcăuani de la Circulație să calce mai cu milă pedala de accelerație

Aflată ieri în municipiul Bacău ca invitată de onoare la manifestările prilejuite de aniversarea a 40 de ani de existență a Facultății de Educație Fizică și Sport, multipla campioană olimpică Elisabeta Lipă a întîrziat cîteva minute la întîlnirea cu foștii săi colegi și profesori. Motivul l-a constituit o întîlnire cu polițiștii băcăuani de la Circulație, care au oprit-o la intrarea în Bacău. „Cînd mai aveam puțin pînă să intru în Bacău am fost oprită de un echpaj de poliție. Probabil că aveam viteză prea mare, însă în momentul în care m-a recunoscut, polițistul m-a felicitat și chiar mi-a cerut un autograf. El nu a uitat însă la plecare să-și spună că aș fi mai în siguranță, dacă aș apăsa mai cu milă pedala de accelerație”, ne-a declarat Elisabeta Lipă. Este evident că marea sportivă se simte mult mai în largul său pe apă, atunci cînd vîslește fără să-i fie teamă că va fi depistată de aparatul radar. (Dan MUNTEAN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.