Prefesioniști, experți contabili, contabili autorizați și liber profesioniști, dar și cercetători, profesori și reprezentanți ai unor importante instituții și societăți băcăuane au participat ieri, 21 septembrie, la prima ediție a „Zilei Naționale a Contabilului Român” sărbătorită în Bacău ca și în toată țara. Sărbătoarea a fost fixată pentru ziua de 21 septembrie de Conferința Națională a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România – CECCAR care a avut loc recent. Reuniunea de la Bacău a avut loc în aula „Moldova” a Universității „George Bacovia”. Este o mare bucurie și o onoare pentru noi – a spus în deschiderea reuniunii președintele Filialei Bacău a CECCAR, Mihai Cobzaru – să fim pentru prima oară împreună într-un asemenea cadru, alături de mari oameni de valoare, profesioniști ai domeniului, dar și de cei cu care colaborăm sau de la care am avut de învățat în viață. Profesia de contabil este izvorîtă din practică. Prin metodele ei tot mai perfecționate devine tot mai mult o artă a administrării societății, cu un rol tot mai important ca știință aplicativă”. CECCAR este un organism public atonom, neguvernamental, care are în atribuții administrarea profesiei de expert contabil și contabil autorizat, dar și pregătirea (perfecționarea) profesională a contabililor. Organizația a fost înființată acum 83 de ani, dar din 1950 pînă în 1994 nu a mai fost recunoscută și, deci, nu a mai funcționat. În ultimii zece ani, CECCAR a fost din ce în ce mai activă și este, în prezent, recunoscută inclusiv internațional, fiind membră a Fedreației europene a experților contabili, a Federației Internaționale a Experților Contabili, a Federației Experților Contabili Mediteranieni etc.
Filiala Bacău, a precizat Mihai Cobzaru, numără peste o mie de membri, dar pentru că în prezent își desăvîrșesc pregătirea 150 de stagiari și peste 200 de candidați la această meserie, în curînd numărul membrilor ei va ajunge la peste 1.500. În România CECCAR are 45.000 de membri, iar 15.000 de profesioniști practică această meserie ca liber profesioniști. (Petru DONE)
Lasă un răspuns