• Ionel Cioroabă a fost adus cu Salvarea la Pediatrie, la solicitarea unor locuitori din zona Republicii, care l-au auzit scîncind pe copil lîngă tomberon • la scurt timp a ajuns la spital, cu poliția, și mama copilului, aflată în stare de ebrietate • medicii au anunțat Poliția și Protecția Copilului • astăzi, tatăl va veni în Bacău pentru a-și lua copilul acasă
Un copil de numai patru luni și trei săptămîni a fost părăsit luni seara lîngă o ghenă de gunoi de pe strada Republicii. Scîncetele micuțului au fost auzite de cîțiva localnici din zonă, care au anunțat imediat Salvarea. Copilul a fost adus de urgență la Spitalul de Pediatrie din Bacău, unde a fost preluat și consultat imediat de medici. „La început am crezut că este un copil nedeclarat. S-a aproximat că are în jur de patru luni. Suferea de deshidratare, pentru că nu mîncase de mult timp, și de obstrucție nazală. A venit cu salvarea, adus de o persoană care nu era rudă cu el și care l-a găsit lîngă ghena de gunoi”, ne-a declarat medicul pediatru Aurelia Țaga, director medical adjunct la Spitalul de Pediatrie. Medicii pediatri au anunțat Poliția și Direcția Generală pentru Protecția Copilului din Bacău.
La scurt timp după ce a fost anunțată Poliția, la spital a ajuns și mama micuțului, adusă de un echipaj de poliție. Aceasta a fost găsită tot în preajma ghenei unde era copilul, în stare avansată de ebrietate. Femeia are 30 de ani și este din satul Pădureni, comuna Berești Bistrița. Gabriela Buftea este la primul ei copil. Mama ne-a povestit că nu ea a fost cea care l-a părăsit pe micuț lîngă ghena de gunoi. „Am venit la Bacău în vizită la o cumnată de-a mea. Ea locuiește în zona Zimbru. Copilul l-am lăsat în grija surorii mele, iar eu m-am dus la cumnată. Nu puteam să îl părăsesc, că e singurul meu copil. Sora mea stă în cartierul Izvoare, unde s-a petrecut totul. Pe mine m-a luat poliția de pe stradă, din Zimbru, și m-au adus la spital”, ne-a declarat mama micuțului. Femeia ne-a mai spus că pentru a-și întreține bebelușul este nevoită să muncească cu ziua prin sat, deoarece nu are altă sursă de venit.
Odată ce femeia a ajuns la spital, medicii s-au dumerit și asupra identității copilului. Ei au aflat de la mamă vîrsta acestuia și faptul că este declarat. „Mama a fost internată și ea împreună cu micuțul. Starea de sănătate a copilului este bună și în curînd va fi externat împreună cu mama”, a precizat doctorița Aurelia Țaga. Gabriela Buftea nu intenționează să își părăsească copilul într-un centru de specialitate. Ea vrea să își ia micuțul acasă la Pădureni, în casa în care locuiește ea și tatăl copilului.
Cazul a fost preluat de Direcția Generală pentru Protecția Copilului (DGPC), care urmează să stabilească exact împrejurările în care copilul a ajuns lîngă ghenă. Din primele investigații întreprinse de această instituție a rezultat că mama trăiește în concubinaj cu tatăl sugarului, Ionel Cioroabă, de 47 de ani, care, la rîndul lui, mai are doi copii. Toți cinci locuiesc într-o casă cu numai două camere, în localitatea amintită. Singurul venit al familiei este un ajutor social de 1.827.000 lei, acordat în baza Legii 416, și alocația de stat a copiilor. După cum ne-a informat Marilena Mocanu, șefa serviciului Prevenirea abandonului, din cadrul DGPC, tatăl copilului și-a exprimat dorința de a-l lua acasă. El urmează să se prezinte astăzi la DGPC. (Claudiu TĂNĂSESCU, Elena ȚINTARU)
Lasă un răspuns