Joi, 28 decembrie, a fost aprobat și trimis spre publicare în Monitorul Oficial al României ordinul privind repartizarea cotelor de producție de zahăr și izoglucoză pentru fiecare societate producătoare de zahăr și izoglucoză din România, începînd cu 1 ianuarie 2007. Cea mai apropiată fabrică de zahăr de județul Bacău este Agrana Roman, pentrru care Bacăul a fost în acest an al treilea furnizor de sfeclă de zahăr. Conform Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, pentru România au fost alocate următoarele cote: cota de zahăr alb din sfecla de zahăr este de 109.164 de tone; cota de zahăr alb din rafinarea zahărului brut din trestie este de 329.636 de tone; cota de izoglucoză este de 9.981 de tone. Aceste cote au fost repartizate de Ministerul Agriculturii: o cotă de zahăr alb din sfeclă de zahăr, începînd cu anul de comercializare 2007 – 2008;
o cotă de zahăr alb din rafinarea zahărului brut pentru perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2007, de 247.227 de tone și o cotă de izoglucoză pentru perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2007, de 8.960 de tone.
Potrivit organizării comune de piață, anul de comercializare începe la data de 1 octombrie și se încheie la data de 30 septembrie a anului următor. Astfel, cantitatea de zahăr și izoglucoză pentru anul 2007 va corespunde celor 9 luni din anul de comercializare, respectiv 1 ianuarie – 31 septembrie 2007. Cotele de producție de zahăr și izoglucoză se vor împărți operatorilor economici care produc zahăr sau izoglucoză pe teritoriul României în urma îndeplinirii mai multor criterii, dintre care principalul este media producțiilor realizate de fabricile de zahăr în perioada de referință 1998 – 2005. Societățile comerciale producătoare care renunță la cota de producție repartizată vor depune o cerere la Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. Producătorii au solicitat, însă, o cotă mai mare de zahăr, însă aceasta a rămas la aproximativ dimensiunile anunțate inițial. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.