Fals și uz de fals

Romulus Dan BUSNEA

La mai bine de 17 ani de la evenimentele din decembrie 1989 sînt prezentate, în premieră în presa românească, planurile Moscovei cu privire la căderea lui Ceaușescu, descoperite de istoricii Mihai Retegan, Dumitru Preda și Alex. Mihai Stoenescu. Iată ce scria consilierul G. H. Sahnazarov într-o „notă pregătitoare” transmisă președintelui de atunci Mihail Gorbaciov, înaintea ședinței Biroului Politic al CC al PCUS din octombrie 1988: „Noi am descoperit slăbiciunile acestui model (socialist – n.n.) și am început să le schimbăm sistematic. De fapt, acesta este scopul final al Perestroika – să confere socialismului o nouă calitate. Un număr de țări ne urmează și au început, chiar înaintea noastră, procesul unor adânci reforme. Altele, RDG, România, Coreea de Nord, nu admit această necesitate, mai ales din motive politice, pentru că leadership-ul lor nu dorește să schimbe nimic. În realitate, toți au nevoie de schimbări, dar noi nu putem să le-o spunem în mod public, pentru a nu fi criticați că încercăm să impunem prietenilor noștri Perestroika”.
Documentele din arhiva istoricului Alex. Stoenescu demonstrează că 1983-1989 a fost perioada în care s-a decis sfîrșitul lui Ceaușescu și înlocuirea lui cu Ion Iliescu. Așa se poate explica și activitatea disidenților începînd cu anul 1988. Pe lîngă grupul de intelectuali al lui Gogu Rădulescu, unul din vectorii „partidului secret” creat în cadrul PCR, printre care se numărau Augustin Buzura, Ana Blandiana, Nicolae Manolescu, Ion Caramitru, Mircea Dinescu, au fost constituite și grupările conspirative menite să submineze partidul și armata: generalul Nicolae Militaru, agent GRU documentat, responsabil de Armată; Silviu Brucan, responsabil de ilegaliști; și nu în ultimul rînd Ion Iliescu, marea speranță a gorbacioviștilor. Conform celor declarate de istorici, și în special de Alex. Stoenescu, toate mișcările acestora au fost atent monitorizate de Unitatea specială de contraspionaj 010, creată pentru contracararea serviciilor de informații din Organizația Tratatului de la Varșovia și, evident, a binecunoscului KGB, rezidența sovietică fiind cea care coordona oficial în România rețele de spionaj din blocul comunist. În cadrul dezbaterii „Adevărul despre decembrie 1989” toți istoricii prezenți au afirmat că toate aceste lucruri sînt cunoscute de ofițeri ai Serviciului Secret Român, iar dovezile se află depozitate în mai multe arhive secrete, dispuse în întreaga lume.
Așadar: abia la 17 ani de la revolta anticomunistă s-a reușit, în sfîrșit, înființarea și activarea unei comisii prezidențiale pentru studierea ororilor comise de regimul comunist în România. Cu această ocazie, a fost prezentat și Raportul Tismăneanu, considerat un document ce naște controverse și care, potrivit dezbaterilor din presă, reprezintă o „grosolană mistificare” antiromânească. Se știe că, în comparație cu toate celelalte țări comuniste din lagărul estic, România a avut parte de cel mai crîncen regim rusesc de exterminare. Aproape 2 000 000 de deportați și deținuți politici, peste jumătate de milion de victime, acesta este bilanțul anilor de dictatură comunistă. Ce se dorește cu acest Raport Tismăneanu? Raportul comisiei încearcă „să strângă laolaltă date incontestabile care probează natura antiumană, constant, metodic și perseverent represivă a regimului comunist. Multe din crimele dictaturii nu au fost consemnate în documente. Cele mai cumplite ordine criminale date de Lenin au devenit cunoscute abia după prăbușirea URSS”.
Sigur că o condamnare a comunismului este mai mult decît necesară, iar o comisie care să își asume întemeierea științifică a acesteia, de asemenea. Dar, potrivit specialiștilor și cercetătorilor, comisia Tismăneanu nu doar că nu se achită de această îndatorire, dar pune în pericol orice încercare onestă de a mai discuta, de acum încolo, comunismul în România. „Condamnarea <> a comunismului va avea ca principal efect crearea unui grup de politruci și ideologi ce vor gestiona de acum înainte întreaga problematică a regimului comunist din România. Suferința, nedreptățile, mizeria în care am trăit noi și părinții noștri, închisorile și crimele cărora le-au căzut pradă sute de mii (milioane?) se vor transforma, peste noapte, în sinecure, fonduri și posturi asigurate pe un timp indefinit pentru o bună parte din copiii și urmașii torționarilor și comisarilor sovietici”.
Raportul este considerat unul în care plutesc foarte multe semne de întrebare și din care lipsesc o serie de importante precizări. Astfel, raportul nu pomenește absolut nimic despre suferința Bisericii Ortodoxe, nimic despre prelații acestei Biserici, care au fost pur și simplu aruncați în pușcării, exterminați acolo. Raportul nu menționează nimic despre prima reacție europeană la comunismul internaționalist, antinațional și anticreștin, care s-a derulat la Uzinele Nicolina din Iași. În acest document controversat, „Raportul Tismăneanu”, care este socotit, de fapt, un act oficial de stat, evenimentele din 1989 sînt tratate în mod diferit; astfel, momentul 14 decembrie 1989, cu anunțul Frontului Salvării Naționale din Iași, lipsește cu desăvîrșire, ca și implicarea serviciilor secrete străine, în timp ce controversatul pastor Laszlo Tokes este considerat flacăra generatoare a revoluției într-o manieră romanțată și neprofesionistă. Total fals!, spune istoricul Alex. Stoenescu, completînd: „Acestea sunt legendele lui Tismăneanu, care au omis nepermis implicarea structurilor fostei URSS în evenimentele din România”. Brucan, responsabil de ilega

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!