Ascensiuni duhovnicești

Administrator

Izvorul tuturor darurilor

• liturghia – triumf al harului sfinților n pedagogia eclesiastică n Mysterium tremendum

Un părinte duhovnicesc a reflectat: „Ce educație (pedagogie) dă Sfînta Biserică omenirii prin învățătura, tainele și rînduielile (cultul) ei? Una duhovnicească, nestricăcioasă, pentru veșnica și fericita împreună-împărăție a omului cu Dumnezeu și cu Sfinții Săi în ceruri. Pentru așa ceva, însă, oamenii trebuie mai întîi pregătiți, luminați, curățiți, schimbați cu bună schimbare, înnoiți, învățați nestricăciunea, viața fără de vicii, blîndețea, smerenia, curăția, ascultarea, curajul, răbdarea, înfrînarea, iubirea nefățarnică, milostenia, nădejdea nezdruncinată, credința neșovăitoare…, comuniunea bunurilor pămîntești, materiale și duhovnicești (Sf. Ioan de Kronstadt). Aceste cuvinte ne fac să înțelegem de ce Sfînta Liturghie este atît centrul cultului ortodox sau „inima cultului creștin ortodox”, cît și centrul vieții religios-morale a dreptmăritorului creștin (pr. prof. dr. Ene Braniște).
întreg cultul divin ortodox este un „imn solemn” închinat Sfintei Treimi, Domnului Dumnezeu și Mântuitorului: „Fiecare dumnezeiască slujbă este un triumf al harului în sfinții lui Dumnezeu asupra morții, păcatului și a celui vinovat de păcate și de moarte – diavolul; un triumf al sfințeniei, al vieții și nemuririi asupra morții și stricăciunii; un triumf al îndumnezeirii oamenilor prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, prin Tainele dăruite de El Bisericii Sale Ortodoxe; este o comoară neprețuită pentru sufletele evlavioșilor creștini; un izvor de curățire, de sfințire, de luminare, de mîngîiere, de sănătate, înnoire, tărie și putere, îndumnezeire, nemurire, e o viețuire cerească aici pe pămînt, o comuniune cu Dumnezeu, cu Maica lui Dumnezeu, cu toți îngerii din cer, cu toți sfinții care au bineplăcut lui Dumnezeu în veac”; într-un cuvînt, cultul divin ortodox, cu Liturghia euharistică în centrul lui, e un act sacru de educare a omului creștin în vederea primirii cetățeniei cerești, sau pentru patria cerească”. Sfînta Liturghie reprezintă, astfel, „artera principală prin care se comunică vieții însuși Hristos”, izvorul tuturor darurilor duhovnicești necesare mîntuirii.
Termenul liturghie întrebuințat astăzi în Biserică și în teologia ortodoxă este de origine greacă (leitourgia) și destul de vechi, fiind întrebuințat încă înainte de era creștină. în greaca veche funcție sau slujbă publică, de interes public sau obștesc; leitourgos este cel care exercită această funcție. Noul Testament face să treacă acest cuvînt de la sensul profan la cel religios și sacru. în creștinism, termenul leitouryia a căpătat întrebuințarea religioasă din Septuaginta, dată cuvîntului ebraic abodah, prin care se indicau funcțiunile preoților și leviților Legii Vechi în legătură cu cultul îndeplinit la Cortul Mărturiei și la templu. Deci, cu acest înțeles îl întîlnim în Noul Testament, în Evanghelia după Luca (1; 23), unde acest termen desemnează slujirea liturgică a preotului Zaharia. Iar în Faptele Apostolilor (13:2) cultul Domnului. La rîndul ei, Epistola către Evrei (8; 2, 6) întrebuințează termenul „liturghie” pentru a exprima chemarea sau misiunea preoțească a lui Iisus, iar în Didahie (XV, 1) citim: „Alegeți-vă episcopi și diaconi… Ei liturghisesc pentru voi liturghia profeților și a dascălilor”. Deci: încă de la începutul Bisericii termenul „liturghie” a avut înțeles de „cult”, „slujbă închinată lui Dumnezeu” care Se „descoperă și lucrează întotdeauna într-un tot inseparabil: Cuvînt, Lucrare, Dar. Oamenii, însă, sînt inițiați aici în mod gradat, într-adevăr. Cuvîntul cheamă, vorbește, se istorisește și, în sfîrșit, se dă ca hrană. Acesta este conținutul cultului liturgic”.
Liturghia este o „recapitulare a întregii iconomii a mîntuirii” pentru că ea reproduce întreaga operă răscumpărătoare a Domnului nostru Iisus Hristos, de la întrupare pînă la preaslăvita Sa înălțare. îndeosebi, moartea și învierea Sa sînt trăite de credincioși ca realități covîrșitoare, mereu prezente și mereu vii. întreaga „filosofie creștină a mîntuirii” este concentrată aici, ca într-un focar. în Proscomidia Liturghiei Sfîntului Ioan Gură de Aur se anticipează: „Junghie-se Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii, pentru viața și pentru mîntuirea lumii”, iar această prevestire este continuată de relatarea patimilor mîntuitoare ale lui Hristos; redate, în marea și neobișnuita lor plinătate, în vechea Liturghie coptă a Sfîntului Grigorie: „Tu ai suferit batjocura celor fără de Dumnezeu. Tu Ți-ai oferit spatele spre a fi biciuit și obrajii spre a fi pălmuiți; și din milostivire pentru mine, Doamne, nu Ți-ai întors fața Ta de scîrba scuipării”. La aceste cuvinte rostite de preot credincioșii răspund: „Doamne miluiește-ne!” și, după aceasta, sfințitul slujitor continuă: „Ca un miel spre junghiere ai venit; pînă și pe Cruce Ți-ai arătat grija pentru Mine; păcatele mele le-ai înjunghiat prin îngroparea Ta; Te-ai ridicat la ceruri, începătură a ființei mele…”. De aici rezultă că Mielul lui Dumnezeu, Care Se oferă pe Sine de bunăvoie drept jertfă, stă în centrul Sfintei Liturghii. în același timp, acest Domn Care suferă este Domnul cel Viu, Domnul preamărit și înviat, întreaga Euharistie fiind luminată de strălucirea slavei Sale, de
strălucirea învierii Sale!
în Sfînta Liturghie simțim nu numai prezența Domnului, dar și Patima și slava Sa sînt trăite mereu. întreaga comunitate liturgică săvîrșește „sfînta aducere” („Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, Sfînta Jertfă, cu pace a o aduce!”), pentru că darurile aduse de credincioși constituie Trupul și Sîngele lui Hristos care este Sfințenie Absolută. „Aducerea darurilor” are ca urmare „mila păcii” sau mila împăcării lui Dumnezeu cu noi prin prefacerea lor în Trupul și Sîngele lui Hristos (Iuda 1: 2). De aceea, Liturghia siriacă a Sfîntului Iacov accentuează în mod special acest sentiment de frică și cutremur („mysterium tremendum”) de dinaintea Tainei.
Sfînta Jertfă cu pace să o aducem! (pr. prof. dr. Constantin LEONTE) liturghie întrebuințat astăzi în Biseric

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.