Casele de la Rotunda sînt o adevărată piatră de moară la gîtul autorităților locale din Gura Văii. De cînd au început lucrările la locuințele sinistraților, problemele au curs cu nemiluita. întîi au fost luate cu totul cîteva locuințe, în timpul unei furtuni. Acestea au fost reconstruite și, la finalul anului trecut, oamenii s-au mutat în ele. în urmă cu două săptămîni, pe capul năpăstuiților s-a abătut altă problemă. „A bătut vîntul și au zburat acoperișurile la două case. Unde mai pui că, din cauza zăpezii, la Rotunda nu s-a mai putut urca nici cu căruța”, a declarat Ion Vasile, liderul romilor care reprezintă interesele etniei din Gura Văii. Primarul comunei, Vasile Pașcu, susține însă că vîntul a luat doar o bucată dintr-un acoperiș. „Nu au fost două case, ci doar o bucată de doi metri pătrați din acoperișul unei case, la familia lui Gheorghe Stănescu. Este un colț din acoperiș. Probabil că el a fost desfăcut de romi, să poată intra în podul casei. Au vrut ei să îl repare, dar nu i-am lăsat și am chemat constructorul”, a declarat primarul din Gura Văii. La Prefectura Bacău, unde se monitorizează lucrările de la Rotunda, a fost raportată tot o casă cu acoperișul luat de vînt. „în timpul furtunii a fost luat un acoperiș de la o casă construită de firma lui Dan Antohi. El a fost anunțat și a reparat casa, mai ales că locuințele au o garanție de un an, timp în care, dacă se întîmplă ceva, sînt obligați prin contract să le repare. Este posibil ca acoperișul să nu fi fost prins de centura casei cu fier beton”, a spus și Dumitru Nadă, consilier la Prefectura Bacău, responsabil cu managementul situațiilor de urgență din județ. Pentru construcția noului sat de la Rotunda s-au alocat de la Guvern peste 60 de miliarde de lei vechi. în acest moment, aici locuiesc 80 de familii, adică peste 600 de persoane. întîmplarea de la Rotunda nu este însă singulară în comună. în timpul aceleiași furtuni, au avut de suferit și casele sătenilor din Gura Văii. „Vîntul a mai luat și acoperișul de tablă sau din țiglă la 20 de case din satul Gura Văii. Eu, sincer, am crezut că, după felul cum bătea, o să ia toate acoperișurile de la casele de la Rotunda”, a precizat primarul Pașcu. Dacă acoperișul distrus a fost reparat pe cheltuiala firmei, ceilalți localnici din Gura Văii au suportat din buzunar execuția lucrărilor. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.