JURNALUL UNUI OUTSIDER

Intelectualii și politica

Ioan NEACȘU

În urmă cu mulți ani am încercat o definire a intelectualului și am pornit de la ideea că diferența principală dintre un intelectual și ceilalți oameni stă în faptul că, datorită educației și culturii, dar și ca urmare a unei predispoziții genetice, intelectualul privește lumea din perspectiva idealului, a absolutului. El este lipsit de inteligența practică a unui om care-și urmărește scopul prin mijloace mai mult sau mai puțin oneste și pare dezarmat în fața vieții. Asta nu pentru că nu are inteligența necesară, ci datorită faptului că nu-l interesează scopurile mărunte – să adune bani, de exemplu. Rari sînt intelectualii care s-au impus în politică, precum Alecsandri, sau Delavrancea. De cele mai multe ori ei au eșuat lamentabil, ca Octavian Goga, sau Nicolae Iorga. Datorită faptului că ei privesc lumea din perspectiva idealului, au totdeauna o atitudine critică față de orice, întrucît orice aspect al lumii este departe de ideal. În sfîrșit, a treia trăsătură caracteristică a intelectualului este capacitatea de a crea, tocmai în efortul de a apropia realul imperfect de idealul pe care doar el îl știe.
Existența în lumea idealului, spiritul critic, forța creatoare, iată cele trei trăsături distincte ale intelectualului. Evident, foarte puțini oameni răspund acestei definiții. De obicei, sînt numiți „intelectuali” toți cei care muncesc nu cu mîinile, ci cu mintea. Domnul Andrei Pleșu se amuza că în lista „intelectualilor” care au semnat apelul domnului Liiceanu era și un stomatolog! Dacă admitem a doua definiție, toți „inelectualii anonimi”, vorba domnului Dan Voiculescu, pot să-și pună semnătura, fără să ezite, pe o listă de …intelectuali.
Adevărații intelectuali, însă, care sînt „blestemați” cu cele trei calități de care am vorbit mai sus, pot să se amestece în politică ? George Călinescu spunea că dacă cei mai mulți literați fac efortul de a se ridica la erudiție, el coboară din cînd în cînd la ea. Parafrazîndu-l, aș spune că dacă cei mai muți oameni fac efortul de a se ridica la politică, intelectualul autentic poate doar să se coboare, din cînd în cînd, la ea, iar atunci cînd o face nu vorbește în nici un caz în numele „societății civile”, el nici nu poate face parte dintr-o listă: intelectualul autentic vorbește doar în numele său. Scrisoarea semnată de peste cincizeci de „intelectuali”, dintre care aș remarca numele domnilor Gabriel Liiceanu, Stere Gulea, Mircea Mihăieș, Horia Roman-Patapievici, Alexandru Zub, Mircea Cărtărescu, Dan C. Mihăilescu, dar și Andrei Cornea, Vladimir Tismăneanu, Traian Ungureanu este de necomentat din perspectiva celor zise mai sus. Ea este un penibil act politic partizan, făcut cu stîngăcia albatrosului baudelairean, care mai mult îl acuză pe cel pe care îl apără. Autorii acestui text penibil văd în actualul președinte al României omul providențial care face tot ce n-au făcut predecesorii lui: luptă cu securiatea, distruge corupția, condamnă comunismul.
Aici sînt două neadevăruri. În primul rînd, nu-i adevărat că lumea începe cu Traian Băsescu, „un personaj care pare să devină un președinte pentru alte coordonate istorice”. Și Ceaușescu credea că poporul român nu merită să aibă un geniu cum este el! Textul pare scris de altcineva, deoarece intelectualii au prorpietatea termenilor și știu să argumenteze, ori aici avem doar insinuări, afirmații neprobate și o emoționalitate demnă de autorii de telenovele. Despre cei care au inițiat debarcarea președintelui se spune: „Ei se apără utilizînd o împletire de tehnici de «luptă politică» care (sic!) au deja tradiție în societatea română postbelică: minciuna la scenă deschisă, prezentarea distorsionată a situațiilor, ațîțarea populației prin discursuri demagogice, tehnica hoțului care strigă «prindeți hoțul!», campanii de discreditare prin posturi de televiziune și ziare, tupeul, violența limbajului și amenințarea”.
Iată o foarte bună analiză a prestațiilor domnului Traian Băsescu! Totul e invers, vorba lui Marin Sorescu! Cauzele pentru care clasa politică (o generalizare de care însuși domnul Gabriel Liiceanu s-a dezis) dorește să-l suspende pe domnul Traian Băsescu sînt trei: faptul de a fi declarat război corupției, cererea de desecretizare a arhivelor securității și condamnarea recentă a comunismului, „printr-un discurs exemplar”.
Autorii scrisorii uită că domnul președinte a cerut procurorilor să redeschidă dosarul Băncii Agricole, sau al BRCE, dar a uitat de dosarul „Flota”. Ei uită că au mai rămas cîteva mii de dosare la securitate, probabil tocmai cele care ar fi trebuit să ajungă primele pe rafturile CNSAS. Ei uită că toți cei care au avut de suferit de pe urma comunismului și toți istoricii adevărați au protestat împotriva raportului Tismăneanu, care amînă, pentru a nu știu cîta oară, un proces adevărat și necesar al comunismului. Pseudoanticomunismul proliferează, a devenit chiar rentabil, iată că este folosit și ca armă politică, dar de cine? Cine era ministru al transporturilor cînd au fost aduși cu trenul minerii în Piața Universității? Cine a distrus PNȚCD-ul? Cine face eforturi disperate de a distruge PNL-ul? Pseudoanticomunismul este, de fap, un anticomunism demagogic, cu lacrimi de crocodil !
„Intelectualii” adunați la Grupul pentru Dialog Social, de fapt – mai mult un „grup pentru monolog social”, elitist în sensul prost al cuvîntului, nu reprezintă „societatea civilă”. Ei sînt un „grup ilegitim de interese”, vorba domnului președinte, care au vorbit doar în numele lor redactînd cel mai penibil text pe care l-am putut citi în ultimii șaptesprezece ani. Sigur că România are alte probleme acum, sigur că apelul domnului prim-ministru la schimbarea priorităților pe agenda Parlamentului este de salutat, dar este adevărat și ce spunea domnul președinte Ion Iliescu, și anume – faptul că aducerea domnului Traian Băsescu în fața Parlamentului ar fi o chestiune de „pedagogie politică”, și asta ca să numai vorbesc de urgența cererii domnului președinte Emil Constantinescu de a se realiza o amplă informare a electoratului în legătură cu profilul intelectual, moral, politic al unui președinte european în antiteză cu portretul unui președinte din „lumea a treia”. Trebuie depășită tensiunea emoțională acumulată diabolic pe scena politică de către domnul președinte Traian Băsescu, dar și de alți actori politici; trebuie judecat la rece, nu ce este dezirabil pentru unul sau pentru altul, ci mai ales ceea ce este necesar pentru România.r zise mai sus. Ea este un penibil act politic partizan, făcut cu stîngăcia albatrosului baudelairean, care mai mult îl acuză p

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!