Cu ochii peste gard

Administrator

Palatul Massandra

De la Sevastopol la Ialta (5)

Stațiunea balneo-climaterică Ialta înseamnă o fîșie îngustă, de maxim zece kilometri, cuprinsă între munții Crimeii și țărmul sudic al mării Negre, lungă de aproximativ 50 de kilometri, care oferă surprize la tot pasul pentru turistul neavizat. Una dintre aceste bucurii a fost palatul Massandra, situat într-o suburbie estică din Ialta.
…Mă îndreptam spre autocarul parcat în fața hotelului Ialta, împreună cu Taras Hrivnîciuk și cu alți universitari, pe care i-am întîlnit în cadrul unei conferințe de comunicări științifice organizate la Sevastopol de către Universitatea din Donețk. în autocar am aflat că sîntem în întîrziere și că nu mai este timp pentru a vizita palatul Massandra și vinoteca Massandra, ci numai unul dintre cele două obiective turistice. Spre mirarea mea și a kieveanului Taras Hrivnîciuk, dispăruse profesorul universitar moscovit Iosif Vissarionovici Tasklivîi (Nostalgicul), pe care îl lăsasem pe bancheta din față într-un prelungit somn bahic. Lucrurile s-au mai lămurit cînd am aflat că părăsise autocarul pe picioarele lui, fiind însoțit de tovarășa lui de viață Gaspodstvuiușcia (Dominanta), de profesie „domohaziaika” (casnică).
Aveam la dispoziție numai trei ore pînă la plecarea autocarului spre Sevastopol. Se făcuse ora 4,00 și în parcare era o mare criză de umbră. De aceea, împreună cu Taras Hrivnîciuk am ales trotuarele aflate la adăpostul coroanelor arborilor și ne-am îndreptat spre stația de microbuze. De acolo urma să urcăm spre palatul Massandra.
…înaintam pe una din cele două alei laterale arcuite care duceau spre intrarea principală în palatul Massandra. O clădire relativ mignonă pentru un palat, văruită în culoarea muștarului și cu borduri albe la ferestre și uși, se ridica pe o suprafață plată, lipsită de arbori. Acoperișul avea forme în care, parcă, s-a investit mai multă fantezie decît pentru restul construcției. Dincolo de zidurile înalte care mărgineau domeniul palatului se găsea o pădure deasă.
– Din 1922, de cînd a devenit secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Stalin a transformat palatul Massandra în reședința lui de vacanță din Crimeea – a venit, din nou, Taras Hrivnîciuk cu informații utile.
– Deci, în timpul Conferinței de la Ialta, Stalin avea vise privind organizarea Europei de după război într-unul din paturile din acest palat, iar dimineața încerca să le pună în aplicare, ceea ce a reușit în cele mai multe cazuri în fața opoziției de om ros de boală a lui Roosevelt și de bonom cu trabucul în colțul gurii a lui Churchill.
Am ajuns în fața treptelor arcuite dispuse pe două rînduri, de la intrarea principală; pe scara din partea dreaptă se urca și pe aceea din stînga se cobora. Am urcat disciplinat alături de numeroși alți turiști, parcă în spiritul cazon, de turmă, instaurat de Stalin. înteriorul – pereții, mobila – era dominat de culoarea însîngerată a ceea ce bolșevicii au denumit „krasnîi oktiabri” (octombrie roșu), adică luna octombrie din anul 1917 cînd a avut loc „Velikaia oktiabriskaia soțialisticeskaia revoliuția” (Marea revoluție socialistă din octombrie). Ghidul, o doamnă relativ în vîrstă, care arunca priviri oțelite spre turiștii care nu stăteau grupați, a dat grăbită (deh, se apropia ora de sfîrșit a programului) unele informații în limba rusă, din care nu am înțeles mare lucru. Noroc că îl aveam lîngă mine pe kievean, care a făcut un rezumat în limba – zicea el – moldovenească:
– în 1889, la comanda lui Alexandru III, care a trăit între anii 1845 și 1894 și a devenit țar între anii 1881 și 1894, s-a terminat construcția acestui palat. El a fost un mare prieten și admirator al Franței, motiv pentru care a semnat o alianță cu această țară în anul 1891. Fiind un atît de mare francofon, Alexandru III a dorit ca acest palat să se asemene cu cele de pe valea Loarei. De aceea, se observă că palatul Massandra a fost construit în stilul baroc, avînd unele detalii renascentiste. în plus, grădina din spatele palatului are multe asemănări cu aceea a palatului Versailles, doar că, prin comparație, are dimensiuni liliputane.
Am traversat palatul și am ajuns pe terasa din spate. De acolo aveam panorama întregii grădini. într-adevăr, acolo am distins o fîntînă arteziană ca la Versailles, precum și un zid arcuit din care țîșnea apa prin gura unor lei din piatră. Aș fi dorit să cobor de pe terasă pentru a vedea mai bine fiecare statuie sau ornament floral, dar colegul ucrainian mi-a amintit că nu mai este timp:
– „Pașli” (Plecăm)?
…Am ajuns la autocar cu doar cîteva minute înainte de ora plecării. Nici urmă de pasageri. Taras Hrivnîciuk a avut o discuție cu șoferul, după care mi-a spus:
– Ceilalți colegi au plecat la vinoteca Massandra, așa că s-ar putea să mai întîrziem.
în decurs de o oră s-a umplut autocarul. Toți au venit cu taxiul. Ultimul sosit a fost firavul Iosif Vissarionovici Tasklivîi, care a ajuns la autocar susținut de subsuori de puternica lui consoartă. După ce a fost așezat pe bancheta lui, am avut surpriza să constat că aburii alcoolului îl făceau pe colegul moscovit din fața mea mai inspirat, deoarece printre mormăiturile lui am distins unele cuvinte rostite în mod repetat, dar în franceză:
– „Muscat rosé de Hurzuf avec évocations de műres” (Muscat rosé de Gurzuf cu evocări de mure).
– „Muscat rosé” este un sortiment de vin obținut în renumitele podgorii din jurul capului Hurzuf din apropiere, m-a lămurit universitarul kievean.
în sfîrșit, autocarul s-a pus în mișcare pe drumul de întoarcere spre Sevastopol. Rememoram cele întîmplate în ziua respectivă și trăiam mărunta satisfacție a turistului care și-a îndeplinit obiectivul: văzusem locurile unde au fost cazați Churchill, Roosevelt și Stalin în timpul Conferinței de la Ialta. în plus, poate am aflat, prin gura universitarului moscovit Iosif Vissarionovici Tasklivîi, și ce vin au băut în perioada cuprinsă între 4 și 11 februarie 1945 cei trei protagoniști care au decis soarta lumii pentru aproape jumătate de secol, pînă la Conferința de la Malta. (Doru CIUCESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.