Cinci firme din județul Bacău și două persoane fizice au fost sancționate, săptămîna trecută, de Garda de Mediu, pentru încălcarea normelor privind protecția mediului. Un motel, de pe DN2, a fost prins deversînd apele uzate direct pe sol, chiar în vecinătatea clădirii. Amenda în acest caz a fost de 15.000 de lei noi. O firmă de dezmembrări auto din Buhuși a fost sancționată cu 10.000 lei noi pentru funcționarea fără autorizație de mediu. O altă firmă din Bacău, ce are ca obiect de activitate valorificarea deșeurilor, a fost amendată cu 20.000 lei noi. Inspectorii Gărzii de Mediu Bacău au constatat, în urma unui control, că societatea valorifica deșeuri periculoase (cutii de tablă cu resturi de adezivi) fără să dețină autorizație. Amenzi de cîte 2.000 lei noi au fost aplicate și la două firme de dezmembrări auto, din Onești și Ștefan cel Mare, care nu și-au depus la timp declarația de impunere a taxei pentru fondul de mediu. Nici persoanele fizice nu au scăpat de amenzi. Doi săteni din Brusturoasa au fost nevoiți să scoată din buzunar 10.000 lei noi, respectiv 6.000 lei noi, după ce au fost prinși că prelucrau ilegal material lemnos, fără să dețină autorizație de funcționare a gaterelor. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.