Situația privind evoluția bolilor de sezon în prima săptămînă din această lună arată că numărul cazurilor de afecțiuni ale căilor respiratorii superioare (bronșite, laringite, faringite etc.) a continuat să crească. Dacă înainte cu o săptămînă au fost diagnosticate cu o viroză respiratorie 2.154 persoane, acum s-a ajuns la 2.345. Doar în aceeași săptămînă din anul 1999 s-a mai înregistrat o asemenea morbiditate, cînd au fost 2.377 cazuri. în rest, în 2006, în perioada la care ne referim, au fost doar 751, în 2005 – 1.415, în 2004 – 1.094 etc. Dar, fapt îmbucurător, din cele 2.345 persoane numai 154 au necesitat internarea în spital, iar pneumonia nu mai e la fel de agresivă. Față de săptămîna precedentă celei la care ne referim, numărul cazurilor a scăzut, de la 933 la 811. Totuși, au fost două decese provocate de pneumonie. Unul, în rîndul copiilor de pînă la patru ani, și altul, la o persoană de peste 65 de ani. Cît despre ultima perioadă, medicii spun că virozeele respiratorii bat în retragere, în Spitalul de Pediatrie, de exemplu, fiind internați zilnic acum 17-18 copii, cu 5-7 mai puțin decît în săptămînile anterioare. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.