Directorul Spitalului Municipal Onești, dr. Mihail Andronic, a declarat că: „au început demersurile oficiale pentru ca Spitalul Municipal Onești să devină spital de urgență pentru localitățile de pe Valea Trotușului. Unitatea are reabilitate secțiile de ortopedie, chirurgie, compartimentul de primire urgențe, policlinica pentru copii, iar maternitatea din cadrul spitalului este încadrată în rețeaua sanitară la categoria a doua, într-o scară de la 1 la 3, întocmită de Ministerul Sănătății. Toate acestea ne îndreptățesc să aspirăm ca Spitalul Municipal Onești să devină spital de urgență pentru localitățile de pe ValeaTrotușului, el deservind în prezent un număr de 165.000 locuitori”. Și Emil Lemnaru, primarul de Onești, și-a exprimat încrederea că „Spitalul Onești este competent să preia toate urgențele ivite în zona Văii Trotușului”. În plus, edilul-șef al Oneștiului a declarat că: „vor fi modernizate cabinetele policlinicii spitalului, compartimentul TBC și secția Radiologie, iar în acest an vor fi aduse la Onești trei aparate pentru hemodializă, urmînd a se înființa o secție de hemodializă”. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.