Fără prejudecăți

Supremația chiștoacelor

Mihai BUZNEA

Ofensiva generalizată împotriva fumatului nu are nici o șansă de a-i afecta în vreun fel pe români, chiar dacă aceștia s-au aflat printre cei dintîi europeni care au adoptat o lege care să pună căpăstru acestui flagel. Irlandezii, francezii, englezii, spaniolii și mulți alții ca ei, au făcut din acest război o chestiune națională: NU FUMATULUI! în locurile publice – instituții de orice fel, baruri, restaurante, stații de metrou, pe străzi și în parcuri. Cine nu se conformează se vede nevoit să umble la portofel. Amenzile sînt drastice și nu ocolesc pe nimeni din cei împătimiți de „iarba dracului”. Regula e clară și nu se negociază: fumezi? te privește! dar nu ne intoxica și pe noi; acasă la tine poți să le și mănînci sau să le bei cu apă ne-ncepută. Legea noastră, cea românească, nu e mai puțin severă, dar cine să o ia în serios? Chiar că am părea… neserioși! Amenzile de milioane de lei pentru indivizii dedați patimei, ori de zeci de milioane pentru agenții economici care nu se conformează, nu sperie pe nimeni. Sînt ceva de genul poveștilor cu care ne amăgim copiii. Teribilismul infantil și împătimiții în rău fac tot mai multe victime. Dar, din trei adolescenți, doi fumează; tot doi la trei este și raportul în cazul maturilor. Incidența la bolile cardiovasculare, pulmonare și de stomac le ține ritmul. Interesant e că toți se lasă de nărav, dar… numai de la o țigară la cealaltă! Nu contează nici că viciul îi costă, într-o viață, cam cît două-trei case de lux cu toate cele trebuitoare în ele. Prin fumul străveziu și molatec lumea le pare mai frumoasă și mai plină de promisiuni. O dulce amăgire le arde între degete și le frige buzele. Inventiv precum îl știm, românul-fumător reușește și ceea ce logica respinge ca pe un adevăr imposibil: să polueze însăși strada, spațiul liber adică, stîrnind surprindere și indignare, dar și un soi de admirație cînd valuri de fum învăluie trecătorul grăbit invadîndu-i nările, asemeni fuiorului scos pe coș de o locomotivă cu aburi ce pufăie, alimentată cu cărbuni! Tehnică ridicată la rangul de artă. Pe la alții, de prin cel occident, pufăitul pe stradă e un afront adus bunelor maniere și se penalizează prompt, iar aruncatul chiștocului pe stradă constituie un atentat la ambient. Care se plătește! Pe-acasă, pe la noi, e ca ceaiul sau înjurătura pe stomacul gol, face bine la psihic. După ce interdicția de a fuma s-a instalat prin birouri, farmacii, spitale, magazine, bănci, holuri și foaiere, năravul a fost scos în stradă și este etalat în fața ușilor de intrare ale respectivelor stabilimente. în fiecare zi, lucrătorii de la Salubritate – ei înșiși cu cîte-un muc de țigară lipit de buze -, adună zeci de fărașe cu chiștoacele zilei precedente, umplu tomberoane întregi cu capetele de țigări aruncate neglijent pe caldarîm. Trotuarele sînt tapetate cu acești mesageri ai viciului și arată ca după niște invazii de sinucigași ce și-au pus în gînd să meargă pînă la capăt cu păcatul diavolului. Se fumează în draci, de parcă ar fi ultima țigară înainte de a se usca rădăcina tutunului, poluîndu-se un mediu ce aparține fiecăruia și afectînd imaginea unui oraș care se consideră, totuși, european. De nu credeți, luați-vă de mîini și mergeți pe aleile și trotuarele aflate la doi pași de centru și veți avea dovezile; multiplicate în mii de exemplare; în piețe și parcuri; în tribunele stadioanelor și la intrările în discoteci. Chiștoacele au devenit atotstăpînitoare, în pofida interzicerii reclamelor stradale la produsele de tutun și a îndemnurilor de care ne împiedicăm la tot pasul: păstrați curățenia orașului! în spiritul unei invitații pe care am văzut-o, cîndva, pe ușa unei camere de cămin studențesc: dacă vreți să fiți bărbați, fumați Carpați! între timp, gusturile (și posibilitățile) s-au mai rafinat, astfel că sloganul trebuie ajustat. Ce ne facem, însă, și cu sexul… frumos, care manifestă o mare slăbiciune pentru pasiunea față de tutun? Fiindcă mucul, odată scuipat pe trotuar și (eventual) reciclat, nu mai are gen; devine de genul ambigen. Sau poate că motivarea vine și din celebra cugetare a unui poet, germanul Heinrich Mann, care spunea: „Toate viciile sînt mai ușoare cînd se află la vedere”. Chiștoacele de pe trotuarele băcăuane pot sta oricînd drept mărturie…trou, pe străzi și în

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!