Turneul de la Cluj-Napoca, care a marcat jubileul a 75 de ani de la infiintarea clubului Universitatea, s-a incheiat urât, cu retragerea de pe teren a Stiintei Municipal Dedeman Bacau in meciul cu gazdele de la „U”, când mai erau de jucat opt minute, iar scorul era 24-24. Motivul pentru care Gabi Armanu a recurs la acest gest a fost jocul dur al clujenilor, tolerat si chiar incurajat de arbitrii meciului. De partea cealalta, gazdele au acuzat limbajul murdar al bacauanilor si vesnicele lor comentarii la deciziile arbitrilor. Locul 2 ocupat de bacauani la finalul turneului, practic fara meci pierdut, releva cresterea lor de forma. Se confirma astfel impresia buna pe care Stiinta a lasat-o suporterilor la primul meci amical al verii, cel cu Dinamo-Rom Cri Brasov. Bacauanii au mai invins la Cluj doua echipe bune ale Ligii Nationale, pe CSU Suceava, cu 38-27 (razbunându-se pentru cele trei infrângeri din partidele amicale anterioare) si pe Poli Municipal Timisoara, cu 31-29. Urmeaza, in perioada 20-22 august, ultimul turneu de pregatire al verii, Cupa Municipiului Bacau, editia a cincea. Va fi cireasa de pe tortul amicalelor acestei veri, pentru ca una dintre formatiile invitate este insasi campioana României, HCM Constanta, o formatie cu pronuntata alura europeana. (P.K.)
Lasă un răspuns