Expunerea spre comercializare a unor produse alimentare care aveau termenul de garanție expirat l-a costat mult mai scump decît ar fi cîștigat prin vînzarea lor pe patronul unei firme din Onești. Pentru că oferea cumpărătorilor astfel de produse, PF Iacob Petrică, din strada Victor Babeș 24, a fost sancționată de lucrătorii Inspecției Sanitare de Stat din cadrul Autorității de Sănătate Publică (ASP) Bacău cu amendă de 2.000 lei. Pentru abateri mai puțin grave, alte firme sau persoane fizice au scăpat mai ușor. Pentru că nu a luat măsuri în vederea programării salariaților la examenul medical periodic, AF Verde Dorian Ștefan Robert, din Izvoru Berheciului, a fost „premiată” de inspectorii sanitari cu 600 lei. La rîndul lor, o parte dintre angajații firmelor DBR-Com, din Bacău, Catis Com, din Izvoru Berheciului, și Pemi Trans, din Secuieni, au trebuit să scoată din buzunar tot 600 lei, deoarece nu s-au prezentat la controlul medical periodic. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.