Una caldă, alta rece

Administrator

VOLEI FEMININ – TURNEU FINAL: Evoluția bună spre foarte bună a voleibalistelor de la Știința Bacău, din primul meci al turneului final de la Piatra Neamț, vineri 2 martie, (3:1 / 25-18, 25-23, 22-25, 25-20 cu CSU Metal Galați), nu s-a repetat în cel de al doilea, disputat sîmbătă în compania celor de la Dinamo. Dacă în prima zi Știința a învins lidera, în cea de a doua a cedat în fața celei de a doua clasate, după un meci extrem de spectaculos cu două prime seturi pe muchie de cuțit. Diferența s-a făcut, în primele două acte, pe finalul acestora. Era 20-20 și nici una dintre echipe nu îndrăznea să atace la risc. Dinamoviztele au prins, și cu noroc, trei puncte consecutive și s-au impus apoi cu 25-23. în setul al doilea lucrurile au stat la fel. Cînd una, cînd alta dintre echipe s-a aflat la conducere pe tabelă, dar la diferențe mici. Și de această dată, băcăuancele n-au găsit variantele de a trece de blocajul advers pentru a egala, astfel că Dinamo s-a desprins la 2-0. în setul al treilea nu s-a mai repetat istoria din primele două. Dinamo a început și a terminat în forță, spre marea satisfacție a antrenorului Costinel Stan, care s-a bucurat ca un copil. „A fost, de departe, cel mai frumos și mai spectaculos meci al turneului”, a afirmat tehnicianul bucureștean. De cealaltă parte, antrenorul Florin Grapă a fost mult mai rezervat decît în prima zi a turneului, cînd declarase: „După victoria în fața Galațiului am relansat lupta pentru titlu. Este și periculos pe de o parte. Sper că fetele vor evolua în continuare la fel. Sper ca serviciul să meargă la fel la toate turneele”. Presimțirile antrenorului băcăuan, în ce privește „periculosul”, au fost, din păcate, traduse în practică.
Băcăuancele nu s-au mai regăsit așa cum ar fi vrut. Cu o victorie în fața dinamovistelor ar fi trecut pe locul I.
Știința: Polishchuk – Herlea, Elisei, Truță, Purice, Anghel / Țolișteanu (libero); au mai jucat Dudnic și Marian.
Dinamo: Mincă – Marcovici, Bojilova, Hîncu, Cîrstoiu (Alexe), Prenga / Coiculescu.
• Rezultate înregistrate în primele două zile: Bacău – Galați 3:1, Piatra Neamț – Dinamo 1:3, Bacău – Dinamo 0:3, Piatra Neamț – Galați 3:2.
Ieri seară s-au desfășurat ultimele două meciuri ale turneului nemțean: Dinamo – Galați, Bacău – Piatra Neamț. (Marius AMBROZIE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.