Pentru a mări sumele de bani ale bugetului local, consilierii oneșteni au aprobat dezafectarea vechii rețele de termoficare a Oneștiului. Este vorba de un tronson de aproape cinci kilometri, de la
Termocentrala Borzești pînă la blocul K, din apropierea rîului Cașin, în zona cunoscută de oneșteni sub numele Moldova. Primarul municipiului Onești, Emil Lemnaru a declarat: „vechea rețea de termoficare va fi dezafectată în regie proprie de către SC Termon Onești, care va depozita materialele recuperate în zona stadionului CSM. Această rețea este scoasă din funcțiune din primăvara anului 2006, cînd, datorită pierderilor mari înregistrate, s-a renunțat la alimentarea cu agent de încălzire a punctelor termice din municipiu, hotărîndu-se construirea a șapte microcentrale de cartier”. Termocentrala Borzești nu va avea de suferit în urma acestei dezafectări, ea rămînînd în conservare. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.