Ciobanii vor deveni agenți economici

Administrator

Circa 40 de stîne din județul Bacău se vor transforma în asociații familiale sau SRL-uri. Conform normelor Uniunii Europene, ciobanii nu vor mai putea să își vîndă la piețe produsele obținute din lapte pînă nu fac dovada că stînele lor sînt transformate în asociații sau societăți comerciale. „Cașul nu se va mai vinde în piețe ca pînă acum. Nu se va mai face brînză la tulpina copacului. Stîna trebuie să îndeplinească anumite condiții igienico-sanitare”, a explicat Vasile Zaharia, director al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău. Reprezentanții DSVSA susțin că unii ciobanii au început să înțeleagă aceste reguli și să se conformeze cerințelor. „Unii oameni chiar au înțeles noile reguli. Pentru alții e mai greu. Oricum, nu va fi simplu. Mai întîi trebuie învățați și să li se explice. Nu îi amendează nimeni, deocamdată dacă nu își înființează SRL-uri, dar treptat, treptat ciobanii vor învăța ceea ce trebuie să facă. Trebuie să ne adaptăm normelor care se impun”, a spus directorul Zaharia. Cea mai mare problemă a ciobanilor din Bacău este cine le va ține evidența contabilă de la „firmă”. Termenul limită pînă cînd bacii trebuie să se decidă ce formă de organizare economică vor alege este de 30 iunie. (Olimpia FILIP)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.