Vechiul sediu al Primăriei Strugari, simbol al retrocedării

Administrator

Vechiul sediu al Primăriei Strugari a devenit un adevărat simbol al retrocedărilor. Obținut în instanță acum mai bine de un deceniu de proprietarii de drept, imobilul se găsește acum în proprietatea unui membru al familiei, care îl păstrează ca pe un exponat de muzeu. Scoasă din clădire, instituția a funcționat ani buni în fostul CAP, de unde s-a mutat într-un sediu la standarde europene.
Reconstituirea istoriei casei familiei Dospinescu a impus o scurtă incursiune la fața locului. Cum imobilul încuiat părea abandonat, ne-am interesat prin sat de proprietari și am dat în cele din urmă peste unul dintre membrii familiei. „Casa care a aparținut părinților a revenit mamei și nouă, șase frați. Retrocedarea s-a făcut prin 1996. Acum proprietar e un nepot care a muncit prin străinătate și a cumpărat și fostele grajduri ale CAP-ului Scorțeni”, a povestit Aneta Juncu. Am făcut un drum la Scorțeni și l-am găsit în sfîrșit pe cel care deține vechiul sediu de primărie. Suspicios în fața întrebărilor noastre, omul ne-a spus totuși că „imobilul nu a fost niciodată naționalizat, așa că și pe vremea lui Ceaușescu Primăria a plătit un fel de chirie pentru ea. După Revoluție, ne-am judecat cu autoritățile și am cîștigat procesul. Mi-am despăgubit rudele pentru a deveni unic proprietar și a păstra casa așa cum era. Nu locuiește nimeni în ea și nici nu intenționez s-o vînd”. Am discutat despre casa cu pricina și cu primarul de Strugari, Vasile Rotariu. „Au obținut casa în instanță și au plătit îmbunătățirile aduse imobilului de primărie. Am fost evacuați și în intervalul 1996-2000 am funcționat într-o clădire din chirpici din cadrul fostului CAP. Mai ciudat a fost că am fost dați iar în judecată, acum doi ani, pentru cerdac și veceu, de parcă cele două elemente n-ar fi aparținut și ele casei”, a explicat edilul. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.