Valori de patrimoniu

O carte ca o zidire…

• limba noastră românească (2)

Corul „Armonia” din Onești a întreprins, în urmă cu puțin timp, o călătorie la Cernăuți, unde a dat răspunsuri în sfinte liturghii și concerte în cîteva biserici; prezentați de conducătorul pelerinajului – protopopul de Trotuș, preotul Constantin Alupei, pe terenul muzicii nu a fost nevoie de tălmaci, fiind suficientă limba noastră românească, deplasarea însemnînd o mare și binefăcătoare experiență. La întoarcere s-a căutat și s-a gsit cimitirul central cu mormintele lui Aron Pumnul și cel al lui Eudoxiu Hurmuzachi (bunul prieten al lui Costache Negri și „sufletul” organizării la Putna din iulie 1904 a comemorării binecredinciosului voievod Ștefan – atunci Bucovina fiind sub stăpînire habsburgică, precum „sufletul” organizării la Borzeștii aceluiaș an a fost Spiru Haret); s-a făcut curățenie, s-au aprins lumînări, s-au pus crenguțe proaspete de busuioc sfințite în slujbă și s-a cîntat „Limba noastră” de Alexandru Cristea pe versuri de Alexe Mateevici (preot; 16 martie 1888, Bender – 13 august 1917, Chișinău, în urma îmbolnăvirii pe front, la Mărășești, de febră tifoidă): „Limba noastră-i o comoară,/ Limba noastră-i foc ce arde/ Limba noastră-i numai cîntec,/ Limba noastră-i graiul pîinii./ Limba noastră-i limbă sfîntă/ înviați-vă, dar, graiul./ Strîngeți piatra lucitoare,/ Răsări-va o comoară…”, precum și „Limba românească” de Ioan Cartu pe versuri de Gheorghe Sion: „Mult e dulce și frumoasă/ Limba ce-o vorbim,/ Altă limb-armonioasă/ Ca ea nu găsim.// Dacă inima-ți simțește/ Ceea ce simt eu,/ Spune-mi-o în românește,/ Pentru Dumnezeu!”.
La Storojineț, de asemenea, s-au făcut aceleași gesturi de pioasă recunoștință la mormîntul lui Iancu Flondor, înflăcărat luptător pentru unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei în vechile ei hotare pînă la Ceremuș, Calacin și Nistru cu regatul României. Ajungîndu-se la vama Siret, ieșirea din Ucraina decurgînd anevoios și manifestîndu-se dorința vameșilor de a se interpreta un cîntec, pe dată „Armonia” s-a așezat în dispozitiv și a dat – parcă mai energic ca oricînd – tonul la „Nu uita că ești român”, cîntec din repertoriul apreciatului și îndrăgitului rapsod Nicolae Furdui Iancu.
Dacă repertoriul liric și epic este în legătură cu unele evenimente istorice naționale, cel religios este săptămînal, așa că din dorința de a spori calitatea sfintelor liturghii „Armonia” s-a scindat, fiecărei jumătăți i s-au adăugat noi coriști și, astfel, enoriașii de la două biserici au putu auzi, simultan, răspunsurile compozitorilor Gavriil Musicescu și Timotei Popovici.
Din dorința ca actul de cultură local să fie bogat și frumos, recent „Armonia – Ion Cunțan” (profesorul întemeietor al asociației corale, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, cu o activitate prodigioasă desfășurată pe durata unei jumătăți de veac și soldată cu numeroase succese, plecat dintre noi în urmă cu nouă ani, descendent dintr-o familie de buni români ardeleni din care s-au distins Dimitrie – pionierul și luptătorul pe care istoria epocii raguniene l-a impus definitiv în mișcarea de înviorare a muzicii bisericești din Ardeal, de așezare a acesteia în tipare noi și moderne – și Maria – poetă sămănătoristă, mai cunoscută nouă prin versurile la romanța „Pe sub fereastră”, de Vespasian Vasilescu, a susținut un concert coral cu piese muzicale pe versurile celui supranumit și Voievodul limbii române și tipăriturilor românești, cel prin care limba noastră românească avea să-și arate marea bogăție – Mihai Eminescu, din program făcînd parte: „Rugăciune”, „Pe lîngă plopii fără soț”, „De ce nu vii”, „Mai am un singur dor”, „Sara pe deal”, precum și alte piese ce au cucerit total auditoriul.
Ca o recunoaștere a întregii munci depuse pe valea Trotușului, Consiliul Local al municipiului Onești a hotărît să i se acorde profesorului Ion Cunțan titlul de cetățean de onoare, post-mortem, solemnitatea urmînd a avea loc în cadrul unui concert ce urmează să aibă loc, caratele muncii de slujire și prin cîntec a limbii noastre românești fiind duse mai departe de către urmași. Dacă mai adăugăm și faptul că în urmă cu mai bine de trei decenii s-a putut afla, prin mass-media, că un japonez și un grec au învățat românește pentru a-l înțelege pe Poet în limba lui și a noastră, ne putem da mai bine seama de semnificațiile cuvintelor – grai, credință, tradiții, de felul cum trebuie ele slujite și apărate. Din păcate, în condițiile nereușitelor de tot felul, astăzi acestea sînt cuvinte pe care, poate, nu le mai înțelegem în sensul lor de cîndva. Trebuie să ne păstrăm optimismul, dar să ne și amintim de latinul Virgiliu: „Una salus victis, nullam sperare salutem” (adică: datoria victimei este să spere)… (Corneliu CRISTEA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!