VOLEI MASCULIN – DIVIZIA A2: Grație victoriei obținute de Știința Bacău, 3:0 cu CSȘ Constam Buzău (lidera seriei Est a diviziei secunde la volei masculin) în etpa trecută, lupta pentru accederea la turneul de baraj pentru promovare în liga I s-a ascuțit. în aceeași etapă, CSU Galați a învins pe teren propriu tot cu 3:0, pe CSMU Suceava, și păstrează poziția a 2-a în clasament, cu trei meciuri înainte de finalul fazei a 2-a a campionatului. Primul dintre acestea va avea loc astăzi, de la ora 12, la Sala Sporturilor. Știința Bacău și CSU Galați se vor confrunta în meci direct. O victorie cu 3:0 a voleibaliștilor băcăuani antrenați de Cornel Păduraru ar duce la o schimbare de locuri în clasament. Este și un obiectiv clar al studenților băcăuani în perspectiva ultimelor două partide ale returului grupei 1-4. Mai precizăm că prima clasată din serie promovează direct în Divizia A1, în vreme ce a doua clasată din seria Est, a doua clasată din seria Vest și ultimele două clasate din prima ligă vor susține un turneu de baraj pentru înscrierea pe lista participantelor în Divizia A, în sezonul următor. în cele trei partide disputate pînă acum, în acest campionat, Galațiul a obținut două victorii, iar Bacăul una, toate cu 3:0.
• Tot astăzi se va mai juca partida dintre CSMU LSS Suceava și CSȘ Constam Buzău. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.