Reporter pe glob

Între Wasaga Beach și o mie de insule

Eugen VERMAN

Ceea ce e comun celor două „repere turistice” sînt apa, aerul, natura „la ea acasă” și sutele și miile de oameni, canadieni ori din State, care, vara, dar probabil și în celelalte anotimpuri, populează aceste locuri binecuvîntate. Wasaga Beach e plaja, e nisipul și apa și soarele, dar și pădurea. Din Brampton plecăm pe un drum „de țară”, ocolind astfel autostrada și aglomerația. Plecăm dimineață devreme, n-avem de parcurs decît vreo sută cincizeci de kilometri, dar, ajungînd tîrziu, riscăm să nu găsim loc pe plajă. Șoseaua – asfaltată, cu două benzi, urcă și coboară coline domoale, cultivate cu cereale ori cu nutrețuri pentru fermele zootehnice. La intervale de cîțiva kilometri sînt fermele agricultorilor. Privesc cu interes și încîntare și-mi spun că, probabil, vreodată, cine știe cînd, voi putea vedea și în țara mea așa ceva. „Johns’ Farm” și alte asemenea nume englezești îmi indică mie că ferma aparține cutărui sau cutărui agricultor canadian. Case superbe, cu peluză în față și flori, multe flori, în părțile laterale hambare uriașe, silozuri, șoproane largi în care se află mașini și tractoare, garaje cu două, trei sau mai multe automobile, iar din spatele acestora – lanuri de porumb ori de grîu sau alte culturi…
În Canada agricultura e la mare preț, iar modul de viață al fermierilor e mult diferit față de ceea ce există pe la noi. Și așa, trecem de Orangeville, de Richmond și de Barrie – acesta din urmă un încîntător oraș -, drumul se întretaie cu altele, oprim din cînd în cînd la semafoare și după vreo două ceasuri ajungem la Wasaga Beach. Atmosfera de loc de odihnă și de distracție se resimte încă de la cîțiva kilometri distanță. Mașinile sînt tot mai multe, în stînga se vede Lacul Huron – unul dintre cele cinci mari lacuri din sudul Canadei – noi intrăm pe drumul ce ne va duce la plaja amintită, care se întinde pe zeci de kilometri de-a lungul unei importante porțiuni a țărmului lui Georgian Bay, uriaș golf al lacului. Wasaga e un mic orășel-stațiune, toate, sau aproape toate străzile sale duc la plajă. De mal se apropie pădurea, de altfel parcarea unde lăsăm mașina e într-o poieniță, tot pe aici sînt mese cu bănci – peste tot, în parcuri sau alte locuri de odihnă canadiene se găsesc astfel de mese „cuplate” cu bănci de ambele părți și, culmea, nimeni nu le distruge!, – noi ne oprim la una ce se află chiar în locul de unde începe nisipul, căci aici vom mînca…
Lacul Huron, cu golful său, seamănă cu marea; apele – de un albastru scînteietor, unindu-se undeva, departe, cu orizontul. Apa e caldă – sîntem într-o duminică din ultima decadă a lunii iulie – și… dulce. Mii de oameni sînt în apă și pe nisip. O familie – doi băieți și părinții – joacă fotbal, iar cînd unul dintre copii strigă la celălalt „hai”, înțeleg că sînt români, cu care imediat intrăm în vorbă. De altfel, oamenii aceștia mulți, exuberanți, fericiți, provin din multe țări ale lumii; uniți, însă, sub soarele dătător de speranță al acestei mari și primitoare țări care e Canada…
… În Rockport, la malul fluviului „Sfîntul Laurențiu”, autocare canadiene și din State aduc, mai ales vara, mii și mii de oameni din cele două țări. Apele fluviului mîngîie domol malul stîng, pe care se află portul. De aici, nave elegante transportă turiștii în imperiul aproape ireal al celor „O mie de insule”. Sfînta Natură a lucrat cu precizie și în partea superioară a rîului – care pornește din Lacul Ontario și se varsă tocmai în Oceanul Atlantic – lăsînd la suprafață exact numărul de palme de pămînt sau stîncă de care se leagă denumirea acestei zone întinse ce vibrează de o stranie frumusețe. Majoritatea lor nu depășesc cîteva zeci de metri pătrați, dar sînt și unele care au cîteva sute de metri pătrați. Pătrunzînd între ele, trăiești aievea sentimentul că ai în față o mare carte de povești, cu „poze” magnifice de castele și palate medievale, cu intrări crenelate, arcuite, plutind parcă pe apa atît de albastră încît aproape că îi vezi străfundurile nisipoase. De pe maluri, sălciile și arțarii și alți arbori și tufărișul sălbatec par a se privi în luciul apelor. Americani și canadieni au cumpărat aceste „bucățele” de pămînt și au construit adevărate palate de basm pe care le folosesc din primăvară pînă toamna tîrziu. Călătoria cu vaporul printre aceste minunății e ca un vis frumos, ireal. Măreția locurilor e împlinită de ceea ce a construit omul. Ficțiune și realitate – acestea sînt atributele a ceea ce îți este dat să vezi din mersul vaporului. Prelungind, spre ocean, echilibrul natural al celor cinci lacuri – Superior, Michigan, Huron, Erie, Ontario – marele fluviu își are debitele constante tot timpul, de la începutul-începuturilor, fără nici cel mai mic pericol de „viitură” sau creștere a nivelului apelor. Aidoma unui împărat înțelept, „Sfîntul Laurențiu” își veghează și ocrotește, suveran și blînd, supușii. Încît magia aceasta numită, firesc, „O mie de insule”, este unică și eternă…e se află mașini și tractoare, garaje cu două, trei sau mai multe automobile,

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!