Și-a demolat singur construcția

Administrator

Inspectorii Serviciului de Urbanism și Disciplină în Construcții, din cadrul Primăriei Bacău, au efectuat în lunile ianuarie și februarie 517 controale ce au vizat respectarea autorizațiilor de construire. De asemenea, au verificat și vizat 407 certificate de urbanism și autorizații de construire. în urma acestor acțiuni, s-au întocmit 227 de somații și s-au dat patru sancțiuni contravenționale în cuantumul total de 21 mii de lei. Societatea Tevirco, cu sediul în Ștefan cel Mare, a executat o construcție neautorizată, extinsă pe spațiul verde. Administratorul firmei a fost sancționat cu amendă de o mie de lei și a fost somat să facă demersurile pentru intrarea în legalitater. întrucît acesta nu s-a conformat și pentru că în baza demersurilor lucrătorilor de la Serviciul Urbanism a fost emisă o dispoziție de primar, s-a decis demolarea construcției. Patronul nu a mai așteptat să vină echipa de demolatori i primăriei și s-a apucat să-și demoleze singur construcția. în urmă cu cîteva zile a angajat o firmă specializată și terenul a fost readus, în scurt timp, la starea inițială. Toate cheltuielile operațiunii de demolare vor fi suportate de societatea Tevirco. (Doina TIMUȘ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.