Contrapunct

Teribilisme juvenile

Eugen VERMAN

Orice psiholog îți va spune că o dată cu înaintarea în vîrstă omul devine tot mai „critic”, tot mai nemulțumit de cei din jurul său, tot mai sfătos – deși în legătură cu acest din urmă fapt nu e deloc de mirare că mai ales cei tineri cărora li se adresează sînt, de cele mai multe ori, indiferenți și chiar ostili, fiind considerat pisălog și, mai ales, demodat. Amicul B., ajuns la aproape șapte decenii de viață, tip școlit, ponderat, cu bun simț, e convins de cele pe care le-ar afirma psihologul, și nu numai psihologul, în cazul său și al tuturor celor ajunși la această vîrstă. „Știu, domnule, de fapt simt că în multe împrejurări sînt, ca să zic așa, nelalocul meu, am ajuns ca aproape totul să nu-mi mai fie pe plac. Uneori chiar vorbesc singur și-mi reproșez: domnule, nu vezi că trăiești în alți ani, în altă societate, în altă epocă…? Nu vezi cît de prăfuit ai ajuns să fii? Mai lasă naibii tonul acesta de moralizator, de înțelept devenit peste noapte, de critic așa-zis obiectiv, că te faci de rîs…! Așa îmi spun dar, din păcate, uit imediat și o iau de la capăt…”. La început l-am ascultat cu atenție și interes dar, cum îmi pune mereu aceeași „placă”, îl las să vorbească, îl aprob, dar cu gîndurile în altă parte… Ieri, însă, cînd mi-a dat un exemplu „concret”, n-am mai avut încotro și l-am ascultat cu atenție, pentru că problema chiar mă interesa…
… Domnule, începu el, ieri, pe la ora prînzului, întorcîndu-mă acasă – fusesem cu niște treburi la Poștă – cum deschid ușa de la scara blocului, în care știi că locuiesc de mai bine de patruzeci de ani, văd, sub scară, trei băieți, îmbrăcați destul de bine, în spate cu rucsacuri de-astea viu colorate pe care le poartă acum elevii, fiecare cu cîte o sticlă de doi litri de bere în mînă. Unul dintre ei tocmai spunea: v-a plăcut cum l-am tras în piept pe prof’ul de Română?!, și asta mi-a întărit convingerea că erau elevi. Mă știi, nici eu n-aș putea bea atîta bere, dar un copil de 16 – 17 ani, nu mai zic de un elev căruia, de la bun început, alcoolul nu-i stimulează, în nici un fel, învățătura! M-am oprit și, cîteva momente, i-am privit insistent și dezaprobator, după care mi-am continuat drumul pe scări. Nu le-am zis nimic, deși tare aș fi vrut să le spun și cîteva lucruri, și nici ei nu mi-au zis nimic. Mi-au întors, doar, spatele, făcîndu-se a nu mă lua în seamă. Am ajuns în casă și, după vreun sfert de ceas, aud două zgomote de parcă cineva lovise cu un ciocan o tablă de lemn. Am trecut repede peste acest fapt, dar cînd, mai tîrziu, am coborît să duc gunoiul la pubelă, am văzut ce se întîmplase: băieții aceia, elevi, distruseseră două ușițe de la cutiile poștale. Una dintre ele era chiar a mea! Cum era prevăzută și cu lăcățel, au smuls pur și simplu încuietoarea și au luat ușița cu lacăt cu tot pe care, probabil, le-au aruncat… Cum poți comenta un asemenea fapt?. Aici, amicul meu se opri, vizibil indispus. „Teribilisme juvenile” – asta i-am răspuns. „Bine, bine, dar dacă îți dau în cap – și mă felicit că nu le-am adresat nici un cuvînt – tot așa s-ar chema? De ce nu se revine la numărul matricol, cum a fost și pe vremea noastră și a copiilor noștri? Aș fi știut la ce școală învață și cine-s. Acum au ajuns de se trag de curea cu profesorii! Ba, au fost și cazuri – le-au dat la televizor – cînd profesori serioși, care țin la ideile de școală și învățătură, au fost chiar bătuți de elevii lor! Nu mai înțeleg nimic…”. Asta i-am zis și eu amicului B. – „nu mai înțeleg nimic!” – și așa ne-am și despărțit…

Teribilisme juvenile

Eugen VERMAN

Orice psiholog îți va spun

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!