Un „semnal” din Gîrla Anei

Eugen VERMAN

Pe la mijlocul anilor ’90, aflîndu-mă în satul Gîrla Anei, din comuna Bibirești, am cunoscut un băiat curățel, comunicativ, foarte isteț. Spunea că-l cheamă Ionel și că tocmai pleca la cîmp, cu mîncare pentru tatăl său, tractorist pe vremea aceea. L-am întrebat dacă-i elev – deși, după cum arăta, eram sigur că-i elev – și el mi-a răspuns că e în clasa a șasea, dar „m-am lăsat de școală, că avem pămînt și-s cel mai mare dintre frați, de fapt mai am trei surori”, acesta a fost răspunsul acelui băiat frumușel, blond, cu ochi căprui și, cum spuneam, foarte isteț. Cum se grăbea – era o primăvară tîrzie, soarele anunța ora prînzului – a plecat la cîmp lăsîndu-mă oarecum descumpănit, cu gîndurile mele care-mi spuneau ceva tare neplăcut! De altfel, atunci am scris și am publicat un articol despre această întîlnire, care pe lîngă bucuria de a sta de vorbă cu un copil dezghețat – cum se spune, mi-a strecurat în suflet și o mare neliniște vizavi de soarta acestor copii care, iată, abandonează școala pentru că, în viață, se vor consacra muncii pămîntului. Mi-am zis, atunci, că problema e falsă din start, că poți fi un și mai bun agricultor dacă înveți carte, lucru îndeobște cunoscut. Dar, iată, atunci se renăștea vechea mentalitate că la munca pămîntului nu-ți trebuie învățătură, nu-ți trebuie carte.
De-atunci au trecut ceva ani, nu mai știu ce o fi ajuns Ionel din Gîrla Anei, m-aș bucura să aflu că părinților le-a venit mintea cea de pe urmă a românului și l-au trimis pe băiat înapoi la școală, iar Ionel, acum, e inginer agronom. Oare…!? Zilele trecute am auzit la radio o știre care mi-a întărit convingerea că școala, mai ales cea de la țară, e în cădere liberă. Abandonul școlar e un fenomen, doar în jur de 15 la sută dintre elevii de la sate ajung în licee, nu mai spun de cei de la sate care reușesc în învățămîntul superior, procentul fiind de cel mult 3 la sută!
Această realitate – crudă – nu-și oprește cauzele doar la „mentalitatea” de care vorbeam că renaște, ci fundamentul ei e mult mai grav. E vorba de posibilitățile materiale, financiare, pe care le au familiile de la sate pentru a-și putea permite să-și trimită odraslele la învățătură. Lucrul acesta l-am aflat, în fapt, prin 2000, cînd la Burdusaci – comuna Răchitoasa – eleva cea mai bună din școală mi-a spus că va rămîne în sat pentru că părinții ei sînt săraci și n-au bani să plăteasca internatul sau gazda și celelalte cheltuieli necesare pentru un elev de liceu. Cumplită situație! Continui să cred că în satele noastre există capacități intelectuale nebănuit de mari, dar însăși societatea în care trăim le stopează, le înăbușă, le îngroapă în mizeria ignoranței. Mi-amintesc de anul în care am intrat eu în liceu – 1951 – în clasa mea mai mult de jumătate erau copii de la țară. Și ce colegi deosebiți, cît de muncitori, cît de conștiincioși, cît de mult bun simț la ei – și toți , sau aproape toți, au urmat învățămîntul superior, ajungînd oameni adevărați. Gheorghe Gînsac – inginer, Ion Atudosiei – inginer, Ion Macovei – medic, Virgil Munteanu – economist, Petru Minuț – matematician, profesor universitar, Constantin Grasu – cercetător în domeniul Geologiei… Iar șirul este uriaș la nivelul țării. Acum ne mulțumim să prezentăm cifre, iar măsurile sînt, între altele, desființarea unui număr impresionant de mare de școli de la sate. Asta, cînd aproape jumătate din populația României locuiește la țară! O fi și aceasta o politică! La urma-urmei, un popor fără carte e foarte ușor de manipulat…r universitar, Constantin Grasu – cercetător în domeniul Geologiei… Iar șirul este uriaș la nive

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!