Eu și matematica

Administrator

Cred că ar fi nimerit să încep cu o anecdotă care circulă în lumea matematicienilor și care precizează locul acestora în societate. Două persoane care călătoreau cu un balon se adresează alteia, aflată pe pămînt, cu rugămintea de a fi lămurite unde se află. într-un tîrziu a venit și răspunsul de jos : „în balon!”. Călătorii au ajuns la concluzia că personajul ciudat trebuia să fie matematician: a gîndit mult, a dat un răspuns adevărat, dar care nu avea nici o importanță practică.
Cred că matematica place idealiștilor și celor care se află în căutarea perfecțiunii, care, din păcate, poate fi găsită arareori în cotidian. Motivele pentru care mie îmi place matematica? Este perfectă și este abstractă, incluzînd un grad foarte înalt de generalitate. Cred că este singura știință în care descoperirile sînt definitive, de necontestat. Matematica prezintă însă un dezavantaj major: este extrem de grea! Aceasta ca să nu mai vorbim despre cît este de diversă. Studiul matematicii nu se va încheia niciodată. Acum cred că apare clar de ce am afirmat că nivelul meu de pregătire la matematică este zero. Oricît ai studia, știi extrem de puțin față de bagajul de cunoștințe existent si față de domeniul imens de cercetat. în acest labirint trebuie să-ți găsești un drum, altfel riști să orbecăiești în căutarea unui țel iluzoriu.
Adevărul este că matematica (mai exact aritmetica) m-a atras de mic fără să știu atunci de ce . La vîrsta la care copiii se fac polițiști sau pompieri, eu m-am oprit în fața unei persoane necunoscute și i-am spus că mă voi face matematician. Nu-mi amintesc întîmplarea, mi-a fost povestită de părinți. Bineînțeles că nu am rămas țintit din clasa întîi pe o astfel de carieră. Am încercat multe, la un moment dat am încercat să mă apuc și de fotbal, dar am renunțat după prima oră, cînd am realizat cît de netalentat sînt!
Dragostea de matematică a rămas în stare latentă până au venit rezultatele bune de la olimpiade, care m-au încurajat. Au existat și situații în care m-am simțit nedreptățit, dar am realizat că aceste lucruri nu se întîmplă numai la matematică și nici numai mie. Fac parte din cotidian și trebuiesc tratate ca atare.
Am acordat foarte mult timp și energie studiului matematicii, dar asta nu a reprezentat o povară. Totul a mers ușor, pentru că am muncit cu plăcere. Nu am trăit, pînă în prezent, cu senzația că fac sacrificii. Probabil că primul și cel mai mare sacrificiu pe care ar trebui să-l fac ar fi plecarea din țară. Societatea americană, care atrage matematicieni din toată lumea, este superioară din multe puncte de vedere celei românești, dar nu din toate și, mai ales, nu din acelea care, pentru mine, reprezintă adevaratele valori. Deocamdată nu am luat o hotarîre în acest sens, sînt încă în căutarea celei mai bune soluții pentru mine.
De mai mulți ani , medaliile pe care le-am obținut mi-au adus bucurii deosebite, date în primul rînd de satisfacția profesională și mai puțin de gloria învingătorului. Am avut ocazia să călătoresc mult și să cunosc locuri și oameni pe care altfel mi-ar fi fost greu, sau imposibil, să le văd.. în plus, deși un matematician se implică mai puțin în viața socială, am avut prilejul să-mi exprim public opiniile în mai multe privințe, ceea ce-ți oferă un sentiment plăcut de utilitate.
Toate aceste lucruri au fost efectul direct sau indirect al preocupării mele pentru matematică. Oricît de important este efortul individual, în matematică nu poți reuși de unul singur. Anul trecut, la decernarea premiilor pentru olimpici, am fost ironizat pentru că am menționat trei profesori care m-au pregătit. în realitate, ar fi trebuit să fie mai mulți: profesori, colegi mai mari, prieteni, părinți.
în încheiere, poate că ar trebui să ne întrebăm de ce matematica place unora, iar altora le displace mai mult decît orice. Un posibil răspuns este că motivele ar fi aceleași, dar că a fi perfect, abstract, inutil din punct de vedere practic și mai presus de toate greu, pentru unii este o calitate, iar pentru alții un defect. Un alt răspuns ar fi că așa este mai bine să fie. în fond, cum ar fi o lume doar de filozofi? (Adrian ZAHARIUC)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.