Personalități băcăuane

Un prozator prolific

• Corneliu Buzinschi (1937 – 2001): „Nu m-am rupt niciodată de Bacău”

Fostul elev al Liceului „Vasile Alecsandri” – viitorul scriitor Corneliu Buzinschi, ar fi împlinit, la 25 februarie a.c., vîrsta de 70 de ani. Dar s-a grăbit să plece dintre noi. A părăsit Bacăul după ce și-a terminat Facultatea de Istorie-Filosofie de la Iași și a publicat primul său volum de proză – „Secvențe dintr-o margine de lume” (1965) -, cu care începe să cultive tema (preferată, de altfel) a copilăriei și adolescenței, pe care o continuă și în volumele următoare, mai ales pe timpul cînd lucra ca redactor la Editura Tineretului (București). Aici l-am găsit prin anii ’67 – ’68, cînd m-a ajutat să-mi public, la rîndul meu, volumul de debut editorial „Ioviță Valahul” (1969), la aceeași editură. Și am pus la cale și un roman polițist, intitulat „Agentul cu o mie de fețe”, care însă nu a mai apucat să intre în vederile respectivei edituri.
Era un scriitor extrem de prolific; publica în fiecare an cîte un roman, uneori chiar două. între acestea: „Strigătul” și „Sfinții se vînd cu bucata” (1967), „Ochiul alb al visului” și „Numiți-mă Varahil” (1969), „Porunca cea mare (1970), „Nuanța albastră a căderii” (1974), „Duhul pămîntului” (1976), cu o prefață semnată de C. Ciopraga, ș.a., între timp schimbînd și editurile: „Militară”, „Sfinx”, „Cartea Românească”, „Junimea” etc., bucurîndu-se de aprecieri critice foarte favorabile, semnate prin gazete de critici cunoscuți, precum G. Anca, I. Aramă, Al. Andriescu, C. Ciopraga, S. Damian, Gh. Grigurcu, Al. Mitru, Simion Pop, E. Simion, Vlad Sorianu și alții.
Considerat un prozator prolific, Corneliu Buzinschi a abordat o gamă variată a narațiunii: de la „romanul popular” („Păcală și Tîndală”), pînă la biografia romanțată („Duhul pămîntului”); de la povestirea istorică („Porunca cea mare”), la romanul polițist („Nuanța albastră a morții”); de la subiecte cotidiene („Sfinții se vînd cu bucata”), lumea copilăriei (ciclul „Varahil”), pînă la literatura s.f. („Hoții de vise”). „Ficțional, C.B. se găsește la el acasă, indiferent de genul narativ” – scrie Eugen Budău în „Bacăul literar”. Același critic remarca despre „Păcală și Tîndală”: „Cele două figuri desprinse din fauna populară, autohtonă, au fost proiectate într-o lume plină de credințe și obiceiuri, dar și strîmbă în alcătuirea ei socială”, devenind astfel o satiră la adresa societății. Iar „formula tehnică abordată este tipică pentru romanul scenic, în care predomină dialogul cu (numeroase) proverbe și zicători populare”.
Desigur, nu toate cele peste 20 de volume publicate de Corneliu Buzinschi sînt de natură să-l situeze printre marii scriitori/prozatori contemporani. Ceea ce îndreptățește prea „aspra judecată critică a istoricului literar Ion Rotaru privind opera conjudețeanului său, „cu tot felul de istorisiri… toate amenințate de mediocritate și de uitare” (apud. E. Budău – „Bacăul literar”), fără a lua în considerație „forța de evocare istorică, a copilăriei sau de origine folclorică”.
Numele scriitorului C. Buzinschi va rămîne, totuși, în literatură, fie și prin fiica sa, Anta Raluca Buzinschi, cu cele trei volume de „Versuri pentru aer” (ultima ediție, 1997, colecția „Poeți români contemporani”), și ea – dispărută prea devreme (1983), care va rămîne în literatură – după aprecierea lui Laurențiu Ulici – „un poet exprimat”, depășind „prin maturitatea precoce, psihică și literară, colegii de generație” (E. Budău). Și poate că în acest sens mărturisirea prozatorului C. Buzinschi, în interviul acordat unui cotidian local – „Nu m-am rupt niciodată de Bacău, pentru că nu poți să te rupi de copilărie” îl definește cel mai bine. (M. Cosmescu-DELASABAR)ri pentru aer” (ultima ediție, 1997, colecția „Poeți români conte

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!