De la lume adunate

„De-ar ști omul ce-ar ajunge…”

Calistrat COSTIN

Cu obîrșie certă în latina noastră de la „Râm”, cuvîntul proverb ni l-au dat în folosință franțujii! Și, precum cred că se înțelege aproape de la sine, „proverbul” cată să fie un scurt enunț exprimînd un sfat, un adevăr de bun simț sau care a reieșit din experiență, devenind în timp un fel de „bun al întregului popor”… Obligatoriu, proverbul trebuie să conțină o povață, o învățătură. Cu unele „povețe” și „învățături” poți fi de acord, cu altele nu, că lumea, „experiențele” oamenilor se mai schimbă, și o dată cu ele și proverbele, unele avînd o viață mai lungă, altele mai trecătoare! Vorbe de duh, pline de miez, proverbele sînt un adevărat tezaur de gînd și morală practică, din care – din păcate! – oamenii, furați de isteria modernizării, se împărtășesc tot mai rar, în fine…

• „Dacă n-ai astăzi vei avea mîine!” – mesajul zicerii e destul de limpede, dar… Tot experiența arată că cine n-are astăzi, mîine nu va avea nici atîta! Clar, proverbul trebuie dat nițel la reformă, adaptat standardelor Uniunii Europene!

• „Dacă Dumnezeu ar fi dat porcului coarne, porcul ar răsturna pămîntul!” – sînt și porci care porcindu-se excesiv ar răsturna destul „pămînt”… Omului (ale cărui organe – anatomic și fiziologic – sînt foarte asemănătoare, chiar compatibile, cu cele ale porcului!) Dumnezeu nu i-a dat coarne, dar purcelușul de el – „omul” răstoarnă planeta cu fundul în sus una-două dacă (nu) își pune mintea!

• „Dacă limba femeii ar fi mai scurtă, zilele bărbatului ar fi mai lungi!” – în materie de limbă sînt multe comentarii de făcut; cu limba bărbatului și zilele femeii lucrurile stau oarecum diferit; domnii și doamnele, practic, atunci cînd le place, umblă unii/unele după altele/alții cu limba scoasă, fie scurtă fie lungă, cîtu-i ziulica și noaptea de lungă! Apoi, trasul de limbă este o metodă sigură de a mai afla ce se întîmplă în curtea vecinilor întru alcătuirea unor dosare beton, de citat și deconspirat la nevoie…

• „Dă cu o mînă ca să ieie cu două!” – generos, guvernul dă, cînd și cînd, unele înlesniri flămînzilor țării: un te miri ce procent la salariu, la pensie, o reducere meschină de preț la cîte un articol din comerț dar… dar imediat după asta, și mai „generos” același gospodar al averii publice vine și trăsnește o creștere la electricitate, gaze, combustibili, plus alte taxe și pe aerul pe care-l respiri, încît ce-a dat „cu o mînă” e pur și simplu jefuit cu toți dinții și toate ghearele pentru ca, nu-i așa, scumpa de fascinanta țărișoară să nu intre în faliment… Sărman proverb!

• „De-ar ști omul ce-ar păți, nici din casă n-ar ieși!” – și totuși ieșim. Ne căutăm de treburi, musai să ieșim, să mergem la vot, că avem nevoie de deputați, de senatori, de consilieri, de președinți, de miniștri, de, mai nou, „europarlamentari”, într-un cuvînt de „aleși” care să ne reprezinte, să ne conducă, să împartă cum se cuvine pîinea, dreptatea, să țină măsura cea echitabilă a lucrurilor, ca să trăim frumos și bine, să nu ne pară rău că ne-am născut, că trăim și că vom muri… Dar, zice alt proverb: „de-ar ști omul ce-ar ajunge, mult ar mai ofta și-ar plînge”!… Și cum în viață de ce te temi nu scapi (iar românul are o altă zicală de milioane: „de-aș mai trage cîte-am tras, de belele nu mă las”) trebuie să fim optimiști, că „de cînd se înmulțesc legile, se înmulțesc și lotrii” – vorba lui moș Ion Roată…

• Cică, zice un hîtru, „cu cît ai colții mai mari, cu atîta ești mai căutat!”. Hm! Ești cît ești, dar… Am cunoscut un clonțos din ăsta care, un timp, a cam băgat sperieții în cei din jur, însă, ca din senin, i-a trîntit un „Făt Frumos” o cizmă-n bot de i-au sărit animalului toți colții din gură și-acum nu-l mai caută nimeni…
Ce ți-e și cu proverbele astea! adunate

„De-ar ști omul ce-ar ajunge…”

Calistrat COSTIN

Cu obîrșie certă în l

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!