Scandalul ca spectacol cotidian

Vasile PRUTEANU

Simptome de delir politic s-au semnalat în toate democrațiile occidentale, dar mai cu seamă în țările ce s-au smuls din comunism. în România, acestea s-au încetățenit cu o perseverență greu de imaginat, mai ales în ultimii ani. Circulă printre noi un fel de virus neurotrop, care produce manifestări delirante și un abuz covîrșitor de vorbărie resentimentară. Or, resentimentele se lipesc de sufletul omului ca rîia de piele, împărțindu-i pe oameni în inamici opaci la orice argument care depășește starea de simpatie sau antipatie. Cînd unii politicieni încep să vorbească, nu-i mai poate opri decît sfîrșitul lumii. „Există în unii oameni o anumită conduită țeapănă și insultătoare, mediocră în fond, care-i face să pară înțelepți. Lipsa de avînt a cugetării nu le poate conferi acestora decît aparența înălțimii de gînd, în timp ce spiritul, sufletul li se tîrăște în cel mai jalnic noroi” (La Bruyere). Asemenea dispute cu încruntături dușmănoase, cum sînt cele dintre președinte și premier, exprimă foarte clar ceva din sminteala democrației noastre firave. Era greu de crezut că doi oameni ce afișau o anumită vocație europeană vor ajunge, în scurt timp, să se comporte ca două țațe puse pe harță și ocări („Ba tu ești mincinoasă, fa!”). Numărul mare de adulatori și susținători ai unuia, ca și ai celuilalt este îngrijorător nu atît prin simpatia ce le-o poartă, cît prin ura ce și-o manifestă unul în raport cu celălalt. Astfel, societatea se divizează, oamenii se învrăjbesc numai prin empatie, nicidecum pe baza unor argumente temeinice. Sînt prea mulți indivizi cărora le merge la inimă gregaritatea certurilor politice subculturale, ca să nu ne îngrijorăm de consecințe. Pentru că urcă în sondaje inși care coboară cu patos și jubilațiune sportivă în mîlul pîclos al imprecației, injuriei și insultei. Grav e că aceștia fac rapid o mulțime de prozeliți fanatici, în stare să-i propulseze la vîrful piramidei sociale fără a-și da seama de ce va urma. Exemplele acarului și cizmarului ce ne-au condus succesiv 50 de ani par a fi uitate de mult, ca și sîngele vărsat pentru a scăpa de acea pegră roșie.

Am crezut, am sperat că președintele Traian Băsescu va fi mai îndemînatic și mai perseverent în a conduce căruța politicii românești. S-a dovedit o iluzie. S-a dovedit un coleric și un spirit resentimentar, care reacționează la un simplu semnal afectiv. Poate avea o mie de consilieri, fiindcă nici unul nu-i va putea anticipa impulsurile cărora le dă curs imediat, dincolo de orice raționament. Și cine să-l mai potolească în bătălia pentru imagine și putere discreționară: a lui și a partidului său. Poate dl Boc? Nu cred. El îl repetă pe președinte precum Brînzovenescu pe Farfuridi din piesa „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale. Nici premierul nu observă rutinizarea diferendelor, riscînd alianțe politice perdante cu partidele din opoziție, a căror percepție europeană este destul de cețoasă. Certurile arborescente, acuzațiile reciproce, agrementate cu incriminări agresive sînt în alte țări evenimente excepționale. La noi e un spectacol cotidian, copiat de o sumedenie de deliranți, care exhibă la televiziuni fel de fel de elucubrații de un prost gust amuțitor. Se pare că în privința prostiei, știința terestră va bate încă mult timp pasul pe loc. Spre deziluzia și constanta noastră nefericire.

Ce ar trebui făcut? Greu de spus! Ar trebui înlăturate mediocritățile din vîrful piramidelor de partid și de pe listele electorale. S-ar stopa, astfel, ascensiunea lor prin votul orb al populației. Dar, pentru asemenea operațiuni delicate ar fi nevoie de elite intelectuale. Deocamdată acestea nu se implică. Ori, dacă o fac, se găsesc imediat calomniatori gata să tîrască în noroi orice eminență. Urmează aproape natural ascensiunea mediocrităților, care sînt pururea egoiste, gata oricînd să provoace dușmănie și scandal, urmărindu-și gloria fără merite și succesul fără efort. Numai de așa ceva nu avem noi nevoie. De la Balzac știm că „sîcîielile, pretențiile nesăbuite, bănuielile, clevetirile ce ne fac viața atît de grea sînt opera mediocrităților și a sufletelor meschine, lipsite de orice noblețe, de generozitate, dar înzestrate cu o mare lăcomie după o putere care să le înlocuiască sensibilitatea pe care n-o mai au pentru că și-au înăbușit-o”. Vîrfurilor conducătoare ale statului și partidelor politice din România li se potrivesc mănușă aceste caracterizări scrise de marele prozator francez.t sfîrșitul lumii. „Există în unii oameni o anumită conduită țeapănă și insult

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!