Recurs la istorie

Scandalul secolului

* Nunțiatura Apostolică Polonia despre catolicii din Moldova

Spațiul geografic dintre Carpați și Nistru, Galiția și Marea Neagră, populat de neamul dacilor, a fost numit – de către strămoșii românilor – Moldova. Fascinanta civilizație cucuteniană și cartea „Tainele tăblițelor de la Sinaia”, publicată la București în anul 2005 de către Adrian Bucurescu demonstrează temelia etnică a poporului român, moștenitor direct al spațiului georgrafic locuit de către daco-geți. Strălucita lor cultură și civilizație reprezintă o parte integrantă a celei românești deoarece a fost dezvoltată în alte condiții de către noul popor, format creștin, întrucît bazele reale ale credinței respective au fost puse în aceste zone europene cu mult timp înainte de realizarea Noului Testament, operă scrisă după nașterea lui Iisus Hristos. Trăsăturile sufletești ale dacilor se explică și prin religia la care a aderat acest mare și civilizat neam.
Marea și frumoasa civilizație creată de către daci, ca și vestitele bogății în aur și argint, au provocat lăcomia romanilor. Aceștia au pornit războaiele cotropitoare și nimicitoare asupra statului dacilor condus de bravul și viteazul rege Decebal. Prevăzătorul Decebal a ascuns sub albia Sargeției imense cantități de aur și argint. âmpăratul victorios n-a plecat la Roma decît după ce a asigurat transportul în capitala imperială a celor 165.500 kg aur și 331.000 kg argint. Imensele valori au fost întrebuințate pentru înlăturarea efectelor crizei economice din imperiu și construirea unora dintre celebrele monumente ale „Cetății Eterne”, ca și pentru distracțiile și hrana oamenilor de aici.
Bogățiile duse de Traian la Roma n-au fost uitate. Pontifii Romei au căutat și au găsit oamenii cu care să cotropească pămîntul românesc, bogat în zăcăminte de aur și argint pe care să le valorifice în folosul propriu. Regii „apostolici” ai Ungariei și împărații de la Viena au exploatat, cu ajutorul romanilor, bogățiile aurifere ale Transilvaniei numai spre îmbogățirea suveranilor, „nobililor” și cardinalilor slujitori ai statelor respective și susținători „dezinteresați” ai politicii de convertire a românilor la „adevărata” credință creștină. Fenomenul a dat unele rezultate pozitive, ceea ce a contribuit la divizarea acestora.
Expansiunea regalo-imperială-catolică nu s-a mulțumit numai cu stăpînirea și exploatarea românilor din Polonia, Transilvania, Crișana, Banat, Maramureș, Dalmația, Croația, Bosnia, Serbia, dar au militat permanent și pentru expansiunea asupra Moldovei și Țării Românești, în scopul distrugerii întregului popor român prin catolicizare, deznaționalizare, incultură, înfometare, războaie.
Folosirea slujitorilor catolici cu apucături corespunzătoare țelurilor politice și intereselor cotropitoare și distrugătoare a fost la ordinea zilei.
în condițiile create de dispariția regatului Ungariei, ale războaielor otomano-austro-polone pentru supremație în partea centrală a Europei, în Ungaria cucerită de otomani și Transilvania a triumfat calvinismul. în această situație, printr-o teroare greu de imaginat și acceptat, slujitorii catolici de rang înalt au fugit pe teritoriile stăpînite de austrieci. Ceilalți au rămas pe loc. Aceștia au devenit pastori calvini, căsătoriți, cu familii organizate și copii. Religia catolică a fost desființată. Ortodoxia terorizată a fost trecută sub jurisdicția pastorilor calvini. Soarta românilor a fost cruntă în aceste timpuri de cumplită teroare politică și religioasă. în scopul „recuperării” Transilvaniei pierdute, Sfîntul Scaun a organizat Episcopia catolică Bacău, cu ierarhi numiți de regele Poloniei și puși sub autoritatea Nunțiaturii Apostolice din capitala acestui regat. La puțin timp după organizarea acestei dioceze, Sfîntul Scaun – prin autoritatea cardinalului Montealto – a stabilit drept țel al noilor ierarhi convertirea la catolicism a locuitorilor Moldovei și „extirparea” schismei ortodoxe. Nereușita acțiunii a impus Sfîntului Scaun să caute alte soluții pentru rezolvarea problemelor de pe teritoriul populat de români. Au fost recrutați misionari bosniaci, care la cererile nobililor catolici din Transilvania au fost trimiși aici pentru recuperarea oamenilor și organizarea parohiilor catolice. Succesele bosniacilor au provocat nemulțumirile cardinalului primat al Ungariei, strămutat pe teritoriul stăpînit de Habsburgi. Acesta a găsit slujitori „naționali”, pe care i-a promovat în mănăstirea de la Șimleu – Ciuc. între cele două tabere catolice a izbucnit „scandalul secolului” al XVII-lea. Promotorul agresiunii împotriva bosniacilor a fost Cazimir Domokos, „ales” în 4 octombrie 1656 custode al Transilvaniei. Acesta, în perioada anterioară alegerii în noua calitate, cît și după acesata, a revendicat preluarea conducerii misiunilor catolice din Moldova. în acest scop a întocmit mai multe rapoarte false în privința Moldovei, pe care le-a prezentat cardinalului primat al Ungariei și Nunțiului apostolic aflat la Viena. Demnitarii apostolici au înaintat documentele respective Sfîntului Scaun, iar de aici au ajuns la Propaganda Fide. Cardinalii instituției din Roma au încercat să se folosească de neîndeplinirea obligațiilor episcopale de către „Mathias Marianus Kurski” și să treacă misiunile din Moldova sub autoritatea imperială și a Nunțiului apostolic din Viena, pe care să o exercite Casimir Domokos. Faptele s-au petrecut în perioada pregătirii numirii lui Stephanus Athanasius Rudzinski ca episcop de Bacău (februarie 1661 – iulie 1662). Condițiile puteau avantaja scopurile imperiale și pe cele pontificale.
Nunțiul apostolic din Polonia a comunicat Propagandei Fide că a primit propunerile elaborate la Roma, în luna mai 1661, prin care s-a dat curs „pentru prima dată” pretențiilor nejustificate ale călugărilor observanți asupra bisericii de la Bacău (sopra la chiesa di Baccovia”). Asupra problemelor speciale din Moldova, demnitarul catolic din Varșovia primise și alte corespondențe de la un alt cardinal al cărui loc de activitate și nume n-au fost precizate, dar se poate presupune cu oarecare certitudine.
Nunțiatura apostolică din Polonia trimisese o misiune în Moldova, condusă de către „Atanasio Rudzinski, minore asservante”. Acesta făcuse cunoscut instituției catolice din Polonia că în Moldova trăiau „necredincioși și schismatici” (ortodocși). Credincioșii catolici erau doar într-un număr de circa 1500 de persoane. Aceștia erau slujiți la momentul respectiv de un misionar și patru iezuiți. „Biserica rezidențială era distrusă”. Condițiile îl obligau pe episcop să efectueze atributele sale, azi într-o parte, iar mîine în altă zonă a diocezei sale („hora in una et hora in l’altra parte della diocesi”).
în acest timp, Cazimir Domokos se afla la Viena, unde întocmea alte rapoarte caracterizate drept „false” de către Gabriel Thomasi, numit de Propaganda Fide prefect al Valahiei și vicar apostolic al Moldovei.
Rezultă în modul cel mai clar cum misionarii și demnitarii catolici numiți de marile puteri luptau din răsputeri pentru asigurarea controlului asupra muncii românilor, care ținuți intenționat neuniți pentru a beneficia de munca depusă de acest popor greu încercat. (Prof.dr. Dumitru ZAHARIA)ecută sub jurisdicția pastorilor calvini. Soarta românilor a fost cr

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!