Mulți spun că locul lor nu e acolo

Oameni de dincolo de gratii

Ei stau de ani buni dincolo de zidul închisorii. Zilele petrecute în libertate sînt, pentru ei, vechi amintiri. Au învățat să privească lumina zilei printre gratii. S-au obișnuit cu zgomotul ușilor de fier și închisoarea li se pare „acasă”. Merg prin curtea închisorii însoțiți de agenții de pază și vorbesc în șoaptă. Unii nu vor să povestească nimic despre trecutul lor. Nu vor să mai audă nici de rude, nici de foștii prieteni. Alții vorbesc deschis despre viața lor ca și cum așa le-a fost dat să li se întîmple. S-au refugiat în lectura cărților, în scrierea poeziilor, în cusutul goblenurilor sau în pictură. Au învățat legile țării precum juriștii și aproape toți susțin că se află întemnițați dintr-o eroare a justiției. Puțin sînt cei care recunosc că au greșit. Criminali, violatori, hoți, tîlhari, proxeneți, prostituate, traficanți de droguri. Toți, laolaltă, dincolo de gratii. Fiecare are povestea lui. Indiferent de ea, toți au încălcat legea. Pentru noi, cei din exterior, par toți egali și, indiferent de fapta comisă, le spunem scurt: deținuți.

Penitenciarul de Maximă Siguranță Bacău. Trec pragul închisorii. Doresc să aflu poveștile cîtorva dintre condamnați. Unii spun că este o absurditate sentința care le-a fost dată. Alții, fermi, susțin că legea e lege pentru toți și trebuie respectată. Unii susțin că acești oameni s-au nimerit la locul și în momentul nepotrivit. Nimeni nu contestă că, în închisoare, au un comportament exemplar și că lăsați în libertate nu reprezintă un pericol pentru cei din jur. Unii dintre ei sînt intelectuali. Alții, oameni simpli de la sat. Indiferent de pregătirea fiecăruia, toți așteaptă un singur lucru: să treacă mai repede timpul.

Costel Spînu, 47 de ani, comuna Agăș, județul Bacău. Verdict: Crimă. Condamnare: 10 ani. Omul recunoaște că și-a omorît soția. „Nu voi uita niciodată acea zi! Era toamnă”, începe omul povestea. Acesta a recunoscut că era o femeie frumoasă, curată și deșteaptă și că aveau o fetiță. Ea, tehnician veterinar. El, artificier de 23 de ani, în mină la Comănești. Căsnicia lor părea una fericită. Omul povestește că necazul lui a început atunci cînd soția sa a început să bea. „Mergea pe la oameni prin sat, că avea tot felul de treburi. Ba să vaccineze animalele, ba făta cîte o vacă. Avea tot felul de urgențe. De la o vreme, cam venea băută acasă. O servea lumea pe unde se ducea”, a mărturisit omul. Acesta povestește cum, într-o zi de toamnă, a venit acasă, după ce arase toată ziua în grădină. „Am început să o strig. Ea, nicăieri. M-am dus în casă și mi-am pus de mîncare singur. După cîteva minute, a apărut și soția mea, care abia se mai ținea pe picioare. A luat un cuțit de pe masă și s-a apucat să taie o felie de pîine. Nu se mai putea ține pe picioare. A căzut pe spate cu cuțitul în mînă. M-am dus la ea, i-am sucit mîna la spate și i-am luat cuțitul din mînă. Nu știu ce mișcare greșită am făcurt atunci, că vîrful cuțitului a înțepat-o în picior, chiar într-o arteră. în cîteva secunde, era lac de sînge în jurul ei. Am anunțat imediat vecinii. M-am speriat tare de tot. Am urcat-o în mașina unui vecin și am fugit spre spital. Pe drum a murit”, povestește Spînu.

„Nici găinile nu am să le mai țin închise”

Omul susține că cel mai mult îi este dor de nepoți. „Vreau să ies și să îi ajut. Din pensie am reușit să îi cumpăr unui nepoțel o bicicletă. Altul știe că sînt la oi, la Sibiu. Maică-sa, în fiecare primăvară, îi cumpără cîte un mieluț și îi spune că e de la bunicu'”, povestește condamnatul. Acesta a recunoscut că cel mai greu îi este primăvara, cînd dă colțul la iarbă. „Eu mă odihneam cînd munceam în grădina de zarzavat. Mereu stăteam pe dealuri cu nepoții. Cînd oi ieși, nici găinile nu am să le mai țin închise. Dau drumul la tot!”, susține omul. Acesta a recunoscut că nu trece nici o zi fără ca să nu își amintească de acea zi de toamnă. „Eu nu zic că nu merit să fiu aici. E clar că am greșit! Atîta doar, că nu am vrut să o omor! Nici acum nu mi-e clar ce s-a întîmplat atunci! , susține Spînu.

De la condei, la zeghe

Cătălin Azoiței, 42 de ani, Tîrgu Neamț, redactor Agenția de Știri Iași. Verdict: ânșelăciune. Condamnare: 6 ani. Omul povestește că a avut prea mare încredere în asociatul său. Acesta spune că, pe lîngă meseria de redactor la o agenție de știri, mai era și administratorul unui cămin spital din Tîrgu Neamț. „Deoarece nu se mai dădeau, de o vreme, salariile, am decis să îmi fac un SRL. După un timp, m-am asociat cu un om de afaceri din Cîmpulung Muscel. Avea tot felul de intrări și făceam o groază de afaceri. Era de o corectitudine rar întîlnită. Doi ani a reușit să pozeze în fața mea în cel mai loial om de pe pămînt. Era onest pînă la sînge. Nu întîrzia nici o zi cu plățile. Pînă într-o zi, cînd a pus mîna pe pontul cel mare. O afacere de un miliard și ceva de lei. El a fugit din țară. Atunci mi-am dat seama că am fost atras într-o cursă. M-a sfătuit să fac și eu același lucru. Am plecat în Italia, unde mi-am făcut o firmă de curățenie la domiciliu. Am fost arestat la Roma, cînd m-am dus să îmi ridic al treilea permis Sogiorno”, povestește Azoiței. Omul nu neagă că a greșit. âși reproșează doar două lucruri: că și-a lăsat fiica fără tată șase ani și că a fost, la mai bine de 30 de ani, credul.

„Eu ce caut aici?”

Constantin Todicescu, 50 de ani, comuna Borca, județul Neamț. Verdict: Furt. Condamnare: 1 an și 10 luni. Omul nu înțelege motivul pentru care se află dincolo de gratii. Acesta susține că a tăiat cîțiva pomi din propria sa pădure, ca să aibă ce arde asupra iernii. „M-a dat în judecată ocolul silvic, că nu am tăiat copaci marcați. Dar eu am tăiat numai cîțiva. Alții au furat mai mult din pădurea mea. Toate furturile mi s-au pus mie în cîrcă. Am avut și martori, dar degeaba! Eu ce caut aici?! Era doar pădurea mea! Chiar nu înțeleg!”, afirmă Todicescu. Acesta spune că nu este singurul condamnat din închisoarea de la Bacău care are de ispășit o pedeapsă în urma furtului de lemne. „Sînt oameni bătrîni, care au luat lemne că nu aveau cu ce să se încălzească iarna”, susține condamnatul.

Din laborator, dincolo de gratii

Iuliana Ifrode, laborantă, municipiul Craiova, județul Dolj. Verdict: ânșelăciune. Condamnare: 4 ani. Femeia susține că sora sa este solistă la Ansamblul folcloric „Doina Gorjului”, iar ani buni a cîntat la ansamblul „Ciocîrlia”. Femeia povestește cum a împrumutat de la o cunoștință o sumă mare de bani pentru a plăti operația pe cord deschis a mamei sale. „După trei zile, omul a venit și mi-a cerut banii înapoi. Am fost închisă pentru înșelăciune. Anul acesta mă eliberez”, spune femeia. Ea are publicate mai multe poezii, dintre care unele au fost premiate la concursuri literare organizate în penitenciar.

„Mai bine muncă în folosul comunității”

Reprezentanții Penitenciarului de Maximă Siguranță din Bacău susțin că sînt unii condamnați care nu au ce căuta dincolo de gratii. Aceștia recunosc că legea e lege și că ea trebuie respectată de fiecare. Octavian Balan, preotul Penitenciarului, susține că indiferent ce greșeli au făcut, tot oameni sînt. „Unii regretă. Alții încep să devină religioși. Mereu mă mir de nea’ Spînu, care e un om de bază. Este un exemplu de comportament și am toată încrederea în el. Cred că a ajuns aici într-o secundă de neatenție care l-a costat scump”, a spus preotul Balan. Locțiitorul comandantului pentru Intervenție Psihosocială, Geanina Ștefan, e de părere că ar fi mult mai bine ca unii oameni să nu fie aduși dincolo de gratii, ci să facă muncă în folosul comunității. „Sper ca noul Cod Penal să se schimbe! Sînt unii oameni care nu au ce căuta aici. Unii au amenzi penale și, pentru că nu au bani, preferă să facă două, trei luni de închisoare. Sînt situații în care omul e întors din mersul lui firesc. Nu toți sînt criminali sau violatori. Unii au greșeli minore, cum este cazul celui care a tăiat lemne din propria lui pădure. Mai bine ar fi fost pus să facă muncă în folosul comunității, că este nevoie în țară de forță de muncă. Ce se rezolvă dacă stă închis?”, spune psihologul Ștefan. Aceasta a mai adăugat că sînt unii condamnați care nu au avut probleme cu poliția toată viața, însă, la un moment dat, au greșit. Ea este convinsă că: „omul este smuls din propria sa familie și adus aici. Sînt femei care au fost luate de lîngă copiii lor pentru că nu au avut bani să plătească o amendă penală. Acolo sînt adevărate drame! Sînt familii distruse! După ce stau cîteva luni în închisoare, li se închid toate drumurile. Cine îi mai angajează cînd ies de aici? Pecetea de condamnat o vor purta toată viața!” (Olimpia FILIP)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!