În atmosfera prilejuită de Sărbătorile Paștelui, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Bacău organizează un regal de manifestări promoționale: Tîrgul de Paște, Confintexpo și Kid’s Expo. Trei tîrguri – spune directorul Expo Bacău Internațional, Mihai Tulbure – care oferă tuturor vizitatorilor posbilitatea de a cumpăra produse pentru sărbători la prețuri de producător. „Credința în valorile sfinte și marcarea evenimentelor creștine prin clipe de voie bună și înțelegere – spune Mihai Tulbure – au constituit, de-a lungul anilor, pentru noi, băcăuanii, elemente care au generat speranța și puterea de a nu abandona drumul ales. Dat fiind interesul cetățenilor pentru astfel de tîrguri, precum și campania de promovare făcută cu accent pe județele Bacău, Neamț și Vaslui, așteptăm la evenimentele menționate prezența a circa 10.000 de vizitatori”. Pînă la această dată, au confirmat participarea la aceste evenimente peste 60 de firme din toată țara, care oferă articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, articole de sport, lenjerie, textile, cosmetice, bijuterii, alimente, băuturi, dulciuri, articole pentru copii, produse pentru nou născuți, jucării, servicii de baby sitter și cadouri.
Dintre acțiunile conexe ale evenimentului sînt de reținut prezentările de produse și servicii, precum și tombola ale cărei premii se vor stabili la extragerea de sîmbăta, 31 martie, ora 14,00, la care se pot cîștiga produse din categoriile care pot fi văzute și în standuri. „Pe lîngă activitățile de vînzare-cumpărare – a mai precizat Mihai Tulbure – cele trei tîrguri constituie bune oportunități pentru firmele din județul Bacău, și nu numai, de a stabili contacte de afaceri cu expozanții”. Parteneri ai organizatorilor sînt Instituția Prefectului, Consiliul Județean și Primăria Bacău, iar printre parteneri media se numără și Ziarul de Bacău.
Tîrgul de Paște, Confintexpo și Kid’s Expo se deschid oficial pe 29 martie, de la ora 11,00, și se pot vizita în perioada 29 martie – 1 aprilie, între orele 10,00 – 19,00, la Sala Olimpică de Atletism Bacău. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.